În anul 1637, Pierre de Fermat a enunţat una dintre cele mai celebre teoreme de teoria numerelor, care a primit, ulterior, numele de ”Marea teoremă a lui Fermat”.

Originile teoremei lui Fermat pornesc de la teorema lui Pitagora, potrivit căreia într-un triunghi dreptunghic, pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor. Astfel, enunţul teoremei lui Fermat este xn+y n=z n şi, până în 1994, nu avea soluţii dacă n>2 este număr natural, iar x, y, z sunt numere întregi nenule.

Marii matematicieni ai lumii, printre care şi Leonhard Euler, Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet, Adrien-Marie Legendre, Sophie Germain, Gabriel Lamé şi Ernst Kummer, au încercat să găsească demonstraţia teoremei, devenită un simbol al misterului matematic.

Pentru n>2, doar cazul n=4 admite o demonstraţie elementară, schiţată chiar de Pierre de Fermat.

Pentru n=3, demonstraţia a fost făcută, prima dată, de matematicianul Leonhard Euler, în 1753.

În 1825, francezii Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet şi Adrien-Marie Legendre au oferit soluţii pentru n=5, demonstraţia având ca punct de plecare o idee mai veche a lui Sophie Germain. După câţiva ani, este finalizată demonstraţia pentru n=7, de către francezul Gabriel Lamé.

Teorema lui Fermet capătă un rol important în cercul ştiinţific, mai ales după ce Academia Franceză instituie, la mijlocul secolului XIX, un premiu substanţial la acea vreme, de 3.000 franci, pentru cel care ar fi reuşit să realizeze o demonstraţie completă a teoremei.

Pentru numere prime mai mici decât 100, demonstraţiile au fost date aproximativ în aceeaşi perioadă, de către matematicianul german Ernst Kummer, dar acesta nu a reuşit să ducă demonstraţia la capăt.

Totodată, în 1908, magnatul german Paul Wolfskehl alocă uriaşa sumă de 100.000 de mărci celui ce va demonstra teorema.

După apariţia calculatoarelor electr