Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIG BROTHER – Camere de supraveghere au fost montate in cele mai importante puncte ale orasului Baia Sprie (VIDEO)

Publicat in eMaramures, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Vezi

Un numar de 26 de camere de supraveghere vor aduce linistea si ordinea publica in orasul Baia Sprie. Cel putin asta isi doresc autoritatile locale, care au reusit sa implementeze un program realizat din fonduri europene, prin care cele mai importante puncte ale orasului sunt monitorizate video. Cei mai multi locuitori ai orasului se declara incantati de aceasta masura si spera ca astfel, persoanele care fac probleme si produc pagube in oras vor fi descurajate.

Valoarea investitiei realizate se ridica la peste 1.5 milioane de euro, cea mai mare parte a contributiei fiind asigurata din fonduri europene. Proiectul presupune amplasarea a 26 de camere de supraveghere in oras, in apropierea scolii, a bisericii, a spitalului si in alte zone centrale. Totodata, a fost realizat un centru de control, de unde vor fi monitorizate toate imaginile surprinse de camerele video. Autoritatile locale arata ca desi rata infractionalitatii in oras nu este foarte ridicata, scopul supravegherii video este acela de a oferi o mai mare siguranta cetatenilor orasului.

„Proiectul este in plina derulare, este realizat din fonduri europene, cu o contributie de 2% din fonduri proprii. Valoarea proiectului este de 1.700.000 de euro . Se refera la siguranta cetateanului, a institutiilor publice in mod special, deci nu are nicio legatura cu urmarirea cetateanului. Au fost montate efectiv pentru siguranta cetateanului, a institutiilor precum scoala, spitalul sau altele pe care le avem in orasul Baia Sprie”, a explicat viceprimarul orasului Baia Sprie, Ioan Marias. 

Amplasarea primelor camere de supraveghere in oras este vazuta cu ochi buni de localnici , care marturisesc ca isi doresc un oras sigur pentru ei si pentru copiii lor. Oamenii spera ca amplasarea acestor dispozitive in cele mai importante puncte din oras sa ii sperie pe raufacatori.

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 49 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 51 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum o ora
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°