Cele mai noi acuzaţii privind spionajul american au dezlănţuit în Europa un torent de critici amestecate cu îngrijorare. Dacă suspiciunile determinate de descoperirile făcute de Spiegel în legătură cu urmărirea telefonului mobil al cancelarului Merkel de către SUA se vor dovedi întemeiate, consecinţele pentru relaţiile transatlantice ar putea fi enorme.
Elita politică şi comentatorii din presă din Germania şi-au exprimat joi adânca îngrijorare cauzată de acuzaţiile conform cărora serviciile secrete americane au pus sub urmărire telefonul mobil folosit de cancelarul Angela Merkel. Purtătorul de cuvânt al acesteia a confirmat că ea l-a sunat furioasă miercuri noaptea pe preşedintele american Barack Obama pentru a discuta aceste suspiciuni, care au apărut în urma unei anchete efectuate de Spiegel.
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a făcut joi dimineaţa un pas ieşit din comun, convocându-l pe ambasadorul american John B. Emerson.
Critici dure au venit de asemenea şi din partea ministrului german al apărării, Thomas de Maizière. "Dacă este adevărat ceea ce auzim acum, acesta ar fi un lucru cu adevărat rău", a declarat el la postul de televiziune ARD. "Americanii sunt şi rămân prietenii noştri apropiaţi, însă acest lucru este complet inacceptabil."ère a adăugat că şi el a avut bănuieli timp de ani de zile că propriul său telefon este ascultat. "Totuşi, nu mă aşteptam să fie americanii", a precizat el.ère a afirmat: "Nu putem să ne întoarcem pur şi simplu la starea obişnuită a lucrurilor. Există acuzaţii şi în Franţa." Relaţiile diplomatice dintre Franţa şi SUA s-au răcit după ce s-a aflat că milioane de apeluri telefonice ale francezilor au fost monitorizate de către serviciile de informaţii ale SUA.
De Maizi
Întrebat care ar putea fi eventualele repercursiuni asupra relaţiilor americano-germane şi americano-europene, de Maiz