Un şofer în vârstă de 29 de ani, care se urcase băut la volan, a provocat un accident rutier pe o stradă din Orăştie. Bărbatul nu a oprit la cererea echipajului de Poliţie, dar a fost nevoit să se predea, după ce a provocat un accident.
Poliţiştii i-au cerut şoferului să oprească, după ce au observat că maşina nu avea montate plăcuţele de înmatriculare.
„Conducătorul auto nu a oprit autoturismul, ci a schimbat direcţia de mers. Echipajul rutier a trecut la urmărirea acestuia şi, în apropierea unei intersecţii şoferul a pierdut controlul volanului şi a tamponat un autoturism care staţiona. Cu privire la tânăr s-a stabilit, că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat.
De asemenea, suspectul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,52 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Vă recomandăm şi:
FOTO Duşmanii lui Traian Berbeceanu. Cine sunt cei pe care şeful de la Crimă Organizată îi acuză că i-au vrut capul
VIDEO Autostrada Orăştie – Sibiu: primul lot va fi gata în trei săptămâni. Întârzieri cauzate de reţelele electrice