Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutremurul şi manualul micului sinistrat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

M-a blestemat cineva odată, într-un aeroport. Era un guru dintr-ăsta care propovăduia ceva. N-am îndesat bani în cutia milei sale, ca atare mi-a explicat detaliat că ”arză-te-ar focul”, am încheiat citatul. Dacă nu i-am dat nicio leţcaie, i-am jignit doctrina, cred. Oricum, în spiciul lui era vorba despre cum vom crăpa cu toţii în urma unui cutremur, dacă nu-L îmbrăţişăm pe Domnul. Şi, mai ales, dacă nu facem donaţii pentru cei care duc în lume cuvântul Lui – cum ar fi el, de exemplu, un papiţoi cu cămaşă lungă şi sandale scurte, că de-aia nici nu i-am dat bani. Scutura o biblie sub nasul meu şi spunea prostie după prostie, inclusiv că Iisus e personajul principal al Vechiului Testament. L-am întrebat cine este, în acest caz, protagonistul Noului Testament, cumva Ţarul Nikolai? Şi mă mai mir că m-a afurisit, cu gura pungă. În orice caz, mi-am adus aminte de faza asta în aceste săptămâni de foc, în care strechea cutremurelor a lovit burta ţării. La mine-n bloc, cum cheamă cineva liftul, cum ies toţi urlând din casă, cu părul măciucă. Cutremur, cutremur! Asta pentru că nu mai auzi altceva la TV. În România prezentului, Richter e mult mai cunoscut decât Ponta. Isteria a atins inclusiv parterele, deşi până acum ăştia erau liniştiţi, că la o adică ieşeau din casă cu două încordări de craci. Nu, acum toată lumea urlă de groază când trece tramvaiul. La TV, burtierele sunt îndopate de tragice cutremure de 1,8 grade. Oameni care până anul trecut erau siguri că Mercalli e portarul de la Internazionale Milano ştiu, mai nou, să-ţi explice pe îndelete diferenţa dintre el şi răutăciosul de Richter. Ceea ce uită să precizeze alarmiştii din televiziuni e că pământul se scarpină zilnic dintotdeauna, doar că acum s-a mai găsit un subiect care să ţină lumea în faţa televizorului, cu ochii cât gogoşile. În acest sens, am văzut într-o zi un bou... mă scuzaţi, am văzut într-o zi un domn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Doi copii au ajuns la spital, după ce tavanul unui loc de joacă s-a prăbuşit peste ei, în Botoșani

HotNews acum 2 ore
Incidentul a avut loc sâmbătă, iar în momentul prăbuşirii tavanului fals în interior se aflau 13 copii, anunță ISU Botoșani. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a

Beijingul propune un „canal verde” pentru exporturile de pământuri rare către UE

News.ro acum 5 ore
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului, după ce Beijingul a restricţionat exportul acestora ca răspuns la tarifele amer

Andrew Tate a rămas fără permis, după ce a fost prins conducând cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 6 ore
Andrew Tate a fost surprins sâmbătă de polițiștii rutieri circulând cu 196 km/h într-o zonă cu limită de 50, pe Drumul Național 7, în localitatea vâlceană Bujoreni, potrivit surselor Digi24. Bolidul condus de Andrew Tate, cercetat pentru trafic de p

Unul dintre liderii clanului Pian și fratele mai mic al lui Emi Pian a murit în închisoare

HotNews acum 7 ore
Laurențiu Duduianu, unul dintre liderii clanului Pian, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în Penitenciarul Jilava, unde era încarcerat, au confirmat surse judiciare pentru HotNews. Potrivit Antena3 CNN, Laurențiu Duduianu a murit după ce a ac

Marșul Bucharest Pride, cel mai cunoscut eveniment al comunității LGBTQ+, se desfășoară azi în Capitală

Gandul acum o ora
Marșul Bucharest Pride 2025, organizat de Asociația Accept, se desfășoară azi, începând cu orele 16:00. Participanții de la parada Pride vor defila de la Guvern până la Parlament, pe traseul Calea Victoriei – Parcul Izvor. Vezi galeria foto 4 poze M

Macron, vizită oficială în Groenlanda. Va fi primul lider străin care vizitează teritoriul râvnit de Trump

Adevarul acum 4 ore
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua pe 15 iunie o vizită oficială în Groenlanda, teritoriu pe care președintele american Donald Trump a declarat că dorește să îl preia, a anunțat Palatul Élysée sâmbătă.

Cel mai mare pelerinaj de Rusalii din Europa: peste 300.000 de oameni aşteptaţi la Şumuleu Ciuc

Ziarul Financiar acum 2 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Acesta este considerat cel mai mare pelerinaj din Europa Centrală şi de Est pentru că vin credincioşi din întreaga lume. Unii pelerini au respectat tradiţia şi au

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează Bulgaria. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe a emis, sâmbătă, o atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează sau plănuiesc să călătorească în Bulgaria.

George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui său vitreg: „E de ajuns ca trebuie să trăiască cu suferința asta toată viața, așa că vă rog nu-i mai judecați”

Adevarul acum 24 minute
Durere imensă în familia lui Ionel Ganea, după ce Alexandru, fiul în vârstă de 2 ani al fostului fotbalist, a murit vineri, 6 iunie. George Ganea, atacant la Ujpest și fratele vitreg al copilului, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de social

USR cere votarea urgentă a proiectului de eliminare a indemnizațiilor pentru membrii ATOP

Mediafax acum 6 ore
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). „Putem opri această risipă chiar săptămâna viitoare!”, spun cei din USR. USR

Vremea

București
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

16°/30°
lun.

19°/31°
mar.

19°/26°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

16°/25°
mar.

17°/25°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

14°/24°
lun.

19°/25°
mar.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

17°/32°
dum.

16°/29°
lun.

15°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/33°
dum.

18°/34°
lun.

14°/26°
mar.

13°/26°