Antrenorul echipei ACS Poli Timişoara, Aurel Şunda, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este încrezător că formaţia pe care o pregăteşte va putea câştiga partida cu Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a XII-a Ligii I.
"Avem un joc contra unei echipe de Europa League. Pandurii este o formaţie care în ultimele etape a înscris foarte multe goluri. Ne-am pregătit însă bine şi am încredere în echipă că vom merge pe un drum ascendent şi că vom câştiga acest joc. Din păcate avem şi câteva accidentări. Mă refer la Scutaru, dar sper să suplinim absenţele şi să câştigăm acest joc", a spus Şunda.
Aurel Şunda a afirmat că a urmărit partida echipei Pandurii din Liga Europa contra celor de la Fiorentina şi este de părere că diferenţa a fost făcută de valoarea individuală a jucătorilor. "Am şi DVD cu meciurile lor, am văzut şi jocul cu Fiorentina. Desigur, Pandurii este o formaţie bună, dar valoarea individuală a jucătorilor de la Fiorentina şi-a spus cuvântul. Dar şi cei de la Pandurii au început bine partida. Au joc bun de posesie, au şi un atac foarte puternic. Vom încerca să ne ridicăm şi noi la valoarea primelor echipe din campionat. Orice adversar e potenţial pericol, dar Eric este un jucător foarte bun", a completat Şunda.
El a precizat că nu şi-a stabilit un barem de puncte care să fie atins după finalul turului şi a precizat că are încredere în valoarea echipei. "Lucrurile trebuie luate pas cu pas. Primul meci este cel mai important, trebuie să facem tot ce e omeneşte posibil să scoatem maximul posibil din jocul cu Pandurii. Avem un program greu, dar ce meci e uşor în Liga I? Este o competiţie prin care se poate ajunge uşor în Europa. Rămâne şi Cupa un obiectiv prioritar. Primii opt titulari din meciul de la Cluj sunt jucători cu experienţă de primul eşalon şi valoroşi. În afară de trei debutanţi în acest sezon, Nanu, Trandu şi Şeroni. S