Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu Mircea Geoană la ”După 20 de ani”, duminică, de la 10.00, la Pro TV. ”Există riscul ca Antonescu să nu aibă suficient de multe voturi în USL ca să fie principalul nostru candidat”

Publicat in Gandul, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Mircea Geoană susţine că liderul PNL, Crin Antonescu, a pierdut "simpatia votanţilor USL", iar dacă va mai încerca să câştige puncte electorale atacând PSD, susţinerea social-democraţilor va scădea şi mai mult. Mircea Geoană este invitatul ediţiei de duminică a emisiunii "După 20 de ani" de la ProTV, care va fi difuzată începând cu ora 10.00. Liderul PSD a răspuns întrebărilor jurnaliştilor Gândul, Claudiu Pândaru, ZF, Cristian Hostiuc, şi moderatorului Cristian Leonte, referitoare la relaţia PSD-PNL, la scenariul majorării cotei unice, Roşia Montană, precum şi la planurile sale politice.

”Trebuie să fiu un om cu sinceritate şi luciditate şi să spun că domnul Antonescu a pierdut din simpatiile votanţilor PSD. Există riscul ca domnul Antonescu să nu aibă suficient de multe voturi în cadrul USL ca să fie principalul nostru candidat. Pentru publicul nostru, al PSD, este foarte important ca cineva să comunice cu el. Şi domnul Antonescu atacându-ne, se îndepărtează de noi”, a declarat Geoană, dând exemplu poziţiile pe care le-a avut Antonescu faţă de Codul Rutier, politică fiscală, reforma justiţiei şi problema Roşiei Montane.

Mai mult, senatorul a subliniat faptul că atitudinea preşedintelui liberal arată o reorientare în ce priveşte electoratul. În opinia sa, Antonescu a început să-şi îndrepte atenţia şi lupta pentru voturile celor de dreapta, ignorând astfel electoratul pesedist, care nu este aşa uşor de mulţumit.

”Mi se pare că domnul Antonescu este mai degrabă interesat de o culegere a voturilor de pe zona de dreapta.În clipa în care publicul nostru nu urmează, şi publicul PSD nu este unul pe care îl încolonezi şi-l duci la vot, e o iluzie să crezi că un partid disciplinat şi organizat cum este PSD, să nu aibă candidat în premieră în ultimii 25 de ani”, a mai spus Geoană, la ”După 20 de ani”.

Întrebat dacă-l va vota pe Crin Antonescu la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 45 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 14 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°