Premierul Victor Ponta a reamintit, sâmbătă, la Târgu-Jiu, că rectificarea bugetară va fi una negativă, pentru că sunt bani mai puțini decât s-a prognozat inițial, relateaza Agerpres in pagina electronica.
"Da, normal, pentru că sunt bani mai puțini decât s-a prognozat, în primul rând la impozitul pe profit. La accize și la TVA lucrurile merg destul de bine, însă în special la impozitul pe profit aici partea cea mai mare a fost prognozat un impozit pe profit din partea sistemului bancar, care nu s-a mai realizat pentru că, știți bine, s-au schimbat reglementările, dar și din partea altor firme, foarte multe intrate în insolvență, unele pe bună dreptate intrate în insolvență, altele intrate în insolvență ca să nu plătească taxe, că așa au văzut că se poate", a arătat primul ministru.
Totodată, Ponta a precizat, cu privire la protestele medicilor și ale profesorilor, că soluția de rezolvarea a problemelor este combaterea evaziunii fiscale.
"Toată lumea protestează. Soluțiile nu sunt decât să combatem evaziunea sub toate formele, și a celor care sunt în insolvență și fac evaziune fiscală, și a celor care nu vor să plătească taxe, deși au de unde, și finalizarea procedurii de restructurare a ANAF-ului și a Direcției Generale Antifraudă. În mod sigur vom avea de pus niște bani în plus, nu de tăiat, la rectificarea bugetară, și pentru salariile profesorilor, și pentru sănătate, și pentru însoțitorii persoanelor cu handicap. Miercuri este rectificarea bugetară", a declarat premierul.
El a mai punctat că va face o analiză la ANAF și dacă lucrurile nu se rezolvă, vor fi luate măsurile corespunzătoare.
"Din păcate, ANAF-ul și la Ministerul de Finanțe nu s-au strâns toți banii prognozați, avem încasări suplimentare în special prin deblocarea tuturor fondurilor europene. Mergem înainte și nu mergem chiar atât de rău, dar e evident că bani foa