Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Economiei, despre proiectul Roşia Montană: Nu prea avem ce câştiga. Nu avem suficiente garanţii

Publicat in Antena 3, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Noul ministru al Economiei, Andrei Gerea, a declarat, în emisiunea "Income" la Antena 3, că sunt multe probleme la nivelul ministerului şi că nici timpul nu este de partea sa. "Problemele economice generale sunt un balast, noi tot speram că terminăm cu criza, dar nici pe departe."

Despre proiectul Roşia Montană, ministrul a arătat că nu este de acord cu proiectul în forma sa actuală.

"Nu prea avem ce câştiga. Dacă reluăm discuţia şi cădem de acord asupra principalelor deficienţe, adică partea de mediu şi beneficiile pentru partea română, rediscutăm şi abia apoi s-ar putea să cdem de acord. Nu avem suficiente garanţii financiare care să ne convingă că pe parcursul proiectului vor fi respectate punctele. Şi la închidere iar ne trebuie garanţii suficiente ca, dacă investitorul respectiv nu se va ţine de cuvânt, să o poată face statul român", a explicat Gerea.

Ministrul a arătat că urmăreşte soluţii pentru acest proiect şi a explicat că există mai multe puncte sensibile.

"La un moment dat au fost colegi care au propus să se facă două iazuri, în ideea în care unul se acoperă şi se ecologizează şi se trece la al doilea. Se poate discuta. În al doilea rând, nivelul mic de câştiguri. Chiar şi redevenţa de 6% mie mi se pare mică. Există deja măsuri luate şi prezentate în vederea evitării unor astfel de repatrieri a profitului. Am spus şi domnilor de la RMGC: Gândiţi-vă, totuşi, că acestui popor trebuie să îi prezinţi şi avantajele. Pentru că au apărut doar dezavantaje", a explicat Gerea.

În final, ministrul a arătat că este optimist în legătură cu concluziile comisiei.

"În interiorul comisiei au fost dezbateri pe care le-am apreciat, din partea tuturor partidelor, aplicate şi toţi ne-am dorit să găsim o soluţie care să mulţumească pe cât mai mulţi. Eu am încredere în ce va produce aceas

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 2 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 45 minute
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

La USR se face schimbul de putere: Pe 28 iunie, îi voi preda mandatul noului preşedinte ales

Mediafax acum o ora
„Câteva lămuriri legate de paşii statutari/tehnici care urmează în USR. Astăzi (marţi - n.r.) voi convoca (1 - Preşedintele are atributul convocării Congresului partidului) Congresul USR pentru alegerea (Alegerea Biroului Naţional se face de către C

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand a luat foc şi cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Armand: Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AEP şi nesemnat de nimeni „UPDATE: La secţia nr. 144 PNL PSD avea 227 iar eu 193. Acum PSD are 227 şi eu doar 6 voturi. Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AE

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum o ora
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°