Aproape 60% dintre românii utilizatori de internet ar cumpăra produse alimentare ambalate dacă acestea ar fi comercializate online de către marile lanţuri de magazine. Acesta este rezultatul unui studiu, recent, realizat de compania Exact Cercetare şi Consultanţă.
Principalul avantaj perceput de cumpărători atunci când fac cumpărături online este economia de timp pe care o fac, 80% dintre românii internauţi plasând acest avantaj pe prima poziţie a topului. La mare distanţă de primul avantaj menţionat, cu un procent de 35 %, se situează livrarea produselor oriunde în ţară, în timp ce 30% dintre utilizatori apreciază posibilitatea accesării mai multor site-uri în acelaşi timp, fiind astfel posibilă compararea preţurilor aplicate de diferite magazine online.
Citeşte şi: Câţi români îşi fac cumpărăturile pe internet
În ultima perioadă tot mai mulţi dintre marii retaileri îşi extind serviciile în online, cu toate că analizele anterioare nu par să le încurajeze aceste demersuri.
De-a lungul timpului, studiile au arătat că produsele alimentare, fie ele ambalate sau proaspete, şi chiar băuturile alcoolice sau non-alcoolice au o probabilitate mică de a fi cumpărate online. Procentele celor care au achiziţionat online astfel de produse sunt unele dintre cele mai mici: 6% au menţionat că au cumpărat produse alimentare ambulate şi doar 2% produse alimentare proaspete. Iar principalele motive sunt neîncrederea în prospeţimea lor (56%), în condiţiile igienice asigurate atât la depozitare (53%), cât şi la livrare (28%).
Însă, cei chestionaţi au spus că intenţia de cumpărare creşte în condiţiile în care furnizorul este un lanţ mare de magazine. Dacă în prezent, 6% dintre cei ce accesează internetul achiziţionează produse alimentare în spaţiul virtual, în viitor 58% declară că ar achiziţiona produse alimentare ambalate, dacă lanţurile mari de magazine ar