Social-democraţii (CSSD) se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ anticipat din Cehia, fiind urmaţi de populiştii din cadrul ANO şi de comunişti (KSCM), conform rezultatelor oficiale parţiale.
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 60 la sută din voturi, formaţiunea CSSD a obţinut 21,67%, Noua Mişcare (ANO), înfiinţată în 2011 de influentul om de afaceri Andrej Babis 18,66%, iar comuniştii (KSCM) 16,13%.
Alte patru formaţiuni probabil vor depăşi pragul electoral de 5%: TOP 09 şi ODS (de dreapta), creştin-democraţii KDU-CSL (centru-dreapta) şi partidul populist Usvit (Zorii Democraţiei Directe), condus de omul de afaceri de origine niponă Tomio Okamura.
"Sunt convins că CSSD a câştigat aceste alegeri şi că va putea forma un guvern stabil", a declarat liderul social-democraţilor, Bohuslav Sobotka.
Analiştii politici au semne de întrebare referitoare la configuraţia viitoarei coaliţii guvernamentale care ar trebui să înlocuiască guvernul tehnocrat condus de economistul Jiri Rusnok, instalat în iunie după căderea Cabinetului de centru-dreapta al premierului Petr Necas, criticat pentru măsurile de austeritate şi afectat de o serie de scandaluri.
Bohuslav Sobotka, liderul CSSD, spera la un rezultat în jurul a 30%, care i-ar fi permis să formeze un guvern minoritar care ar fi beneficiat de susţinerea tacită a KSCM, o variantă acceptată şi de preşedintele Milos Zeman, politician de stânga şi fost membru al partidului comunist în perioada 1968 - 1970. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »