Mumia precolumbiana a unui copil si cea a unui adult au fost descoperite intre vestigiile pre-incase dintr-un cartier rezidential din capitala peruviana Lima, informeaza AFP.
"Aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri din ultimele trei decenii de sapaturi pentru ca cele doua mumii sunt intacte", a declarat Gladys Paz, arheologul responsabil pentru sit, joi pentru AFP, adaugand ca descoperirea a fost facuta cu cinci zile in urma.
Mumiile au fost descoperite in partea de sus a unui trunchi de piramida cu o inaltime de 20 de metri, situat in complexul "huaca" (loc religios, in limba quechua) din Pucllana, in cartierul Miraflores din Lima.
Gladys Paz a precizat ca arheologii nu au atins mormantul, care a ramas intact, cu resturi de ofrande si obiecte care insotesc mumiile, inclusiv vase din faianta pentru mancare si doisprezece saci de panza. Potrivit arheologului, copilul care insoteste adultul a fost sacrificat.
Aceasta este doar al treilea mormant gasit intact dintre cele peste 70 de morminte descoperite in huaca Pucllana, un spatiu de sase hectare anterior dedicat ceremoniilor religioase si celor funerare.
Arheologii au descoperit in 2010 mumia unei tinere in varsta de 13 ani, iar doi ani mai tarziu, ramasitele unei femei insotite de patru copii.
Piramida a fost construita de civilizatia Wari intre 800 si 1000 d.Hr., a precizat diretoarea de proiect, Isabel Flores.
Lima este casa a aproape 350 de "huacas", cele mai multe dintre ele fiind pre-hispanice. Inconjurate de cladiri si case, strivite de urbanizarea adesea haotica, acestea ofera celor interesati o marturie rara a perioadei pre-hispanice a capitalei peruviene. Mumia precolumbiana a unui copil si cea a unui adult au fost descoperite intre vestigiile pre-incase dintr-un cartier rezidential din capitala peruviana Lima, info