Fratele comisarului Traian Berbeceanu a transmis sâmbătă un mesaj emoţionant şi impresionant pe Facebook în legătură cu ceea ce i se întâmplă în această perioadă şefului BCCO Alba Iulia. Remus Berbeceanu spune despre fratele său că este mândria lui, eroul copiilor săi şi binele care învinge răul. Mişcarea „Respect, Traian Berbeceanu” a ajuns la peste 8.000 de aprecieri pe Facebook.
Remus Berbeceanu este plecat în Germania de 16 ani. Prin mesajul transmis pe pagina „Respect, Traian Berbeceanu”, fratele comisarului şef susţie că poliţistul este nevinovat şi că dovezile împotriva acestuia au fost fabricate.
Tu eşi mândria mea, eşti eroul copiilor mei, eşti binele care învinge răul. Îmi aduc aminte când eram mici, ne luam apărarea unul celuilalt în faţa copiilor mari, dar acum dragul meu frăţior sunt departe de tine şi inima mi-e sfâşiată de durere că nu pot să te ajut. Am crescut într-o familie unită şi fericită. Tata, fost ofiţer MI, care la rândul lui a avut un comportament exemplar, cunoscut fiind pentru seriozitatea şi curajul cu care acţiona, deranjând de multe ori primsecretari şi nomenclaturişti comunişti, a avut la rândul lui probleme cu securitate şi la fel ca tine era cunoscut ca imposibil de mituit. De la el am învăţat amândoi ce este disciplina, curajul, demnitatea, dreptatea, adevărul. Mama, profesor respectat, o femeie „Pâinea lui Dumnezeu, ne-a ocrotit şi vegheat când eram bolnavi. De la ea am primit înţelepciune, bunătate sufeltească, bunsimţ, credinţă în Dumnezeu.
După ani dragul meu frăţior, eram studenţi, iar în anul Revoluţiei, îmi aduc aminte când, cu curajul tău caracteristic, ai scos pentru prima dată studenţii din cămine şi ai pornit cu coloana prin centrul oraşului. Eram filaţi de pe trotuar de securiţti în civil, tremuram cu toţii ca varga de frică şi de exaltare strigând Libertate. După câteva ora tata era suna