Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Litoral TV „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Premieră inedită în industria cinematografică. Primul film în limba aromână a ajuns şi pe marile ecrane constănţene. Cu mult romantism, dar şi cu accente de umor, lungmetrajul „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” descrie peripeţiile lui Toni Caramuşat, un tânăr aromân pornit în căutarea adevărului despre originea neamului său. Alături de regizorul Toma Enache, la premiera filmului armânesc s-a aflat şi o parte din distribuţia filmului. „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” îl are în prim-plan pe tânărul regizor Toni Caramuşat, interpretat chiar de Toma Enache, care speră să găsească cel de-al 13-lea adevăr absolut despre neamul său. Astfel, el o caută pe Armânamea, ultima descendentă din neamul său, despre care legenda spune că deţine această taină supremă.

„O premieră istorică [...] sunt extrem de onorat și de bucuros că sunt aici, în această seară la Constanța, în locul în care m-am născut, în locul în care am copilărit, în locul în care am făcut școala, liceul alături de prieteni, rude [...] mulți dintre apropiații mei sunt aici în această seară, vibrația sufletească din această seară este mai mare decât de obicei. În sală se află și mama mea, și mama mea din film care în realitate este mătușa mea.”, a declarat Toma Enache, regizorul filmului.

„Mă bucur că în sfâtșit a sosit acest moment așteptat de atâta lume, am fost alături de Toma în toată această perioadă nebună și știu cât de mult a muncit, cât suflet a pus și cât optimism și energie a trebuit să aibă pentru ca visul lui și al nostru, al tuturor aă prindă aripi.”, a spus și actrița Teodora Calagiu Garofil.

Constănţean de origine, regizorul Toma Enache i-a avut alături la premieră pe mulţi dintre prietenii şi apropiaţii săi. Aceştia au avut numai cuvinte de apreciere la adresa aromânului care a adus în prim-plan limba şi obiceiruile străvechi.

„Acest film s-a bucurat d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Călin Georgescu după ce s-a spus că mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: „Iubiţi-vă mamele, sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu”

Libertatea acum o ora
Candidatul independent la Președinție, Călin Georgescu, a reacționat după ce istoricul Florian Bichir a declarat că mama sa, Aneta Popescu, ar fi fost membră a Mișcării Legionare. Georgescu a calificat acuzațiile drept „un atac josnic și fals”.

UPDATE - Vaslui: Bărbat împuşcat accidental, în timpul unei partide de vânătoare / Care este starea lui

News.ro acum 44 minute
Un bărbat a fost rănit, duminică, după ce a fost atins de alice în timpul unei partide de vânătoare organizate într-o pădure din localitatea Urdeşti, judeţul Vaslui. Fratele victimei a cerut ajutor medical, anunţând că aceasta are plăgi împuşcate la

O femeie cu cetățenie română este printre ostaticii eliberați de Hamas. Guvernul Netanyahu a confirmat identitatea celor trei persoane scăpate din mâinile teroriștilor

Ziare.com acum 24 minute
În acord, 33 de ostatici vor fi eliberaţi în prima fază, în schimbul eliberării prizonierilor de securitate, a ajutorului umanitar şi a retragerii IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) din unele zone din Gaza. Israelul va elibera 30 de deţinuţi pa

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 3 ore
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat. Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum 2 ore
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 5 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Apple şi Google au eliminat TikTok din magazinele lor de aplicații

Ziua Constanta acum o ora
Apple şi Google au eliminat sâmbătă noaptea aplicaţia TikTok din App Store şi Google Play Store, conformându-se unei legi care impune companiei chineze ByteDance să renunţe la deţinerea platformei de socializare sau să se confrunte cu interzicerea s

Ministrul Educației, anunț despre olimpiadele la clasele I - IV. „Nu este chiar o premieră“

Ziua Constanta acum 52 minute
Ministerul Educației a anunțat că nu va organiza olimpiade pentru clasele I-IV în 2025, pentru a pune accent pe dezvoltarea competențelor-cheie în ritmul fiecărui copil. Ministerul Educației și Cercetării nu va organiza olimpiade școlare pentru cla

Ciprian Ciucu, întrebat dacă ia în calcul să candideze la Primăria Capitalei: Nu sunt disperat să fiu primarul Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Referitor la cum crede că va rămâne în istorie Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a spus, la Digi24, că acesta ar putea rămâne „ca un preşedinte care n-a comunicat suficient şi n-a fost convigător în al doilea mandat, probabil

Incendiu în altarul unei biserici din Timişoara

Mediafax acum 40 minute
Pompierii intervin duminică pentru a stinge un incendiu zibucnit în altarul unei biserici din Timişoara. ISU Timiş anunţă că nu sunt persoane rănite.

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
Constanta
acum

dum.

3°/9°
lun.

3°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/3°