Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma consilierului local Andrei Petrișor, import de produse de slăbit cu substanțe interzise. Vezi conexiunile cu scandalul dopării lui Mutu şi ce spune pesedistul

Publicat in Press Alert, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Agenția Națională Anti-Doping a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că firma Arp Farm SRL, care aparține lui Andrei Petrișor, consilier local PSD de Timișoara şi fiul celebrului avocat Petre Petrişor, a importat capsule de slăbit care conțin sibutramină “substanţă aflată pe Lista substnaţelor dopante cu grad mare de risc, anexă la Legea 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc”. În cazul a două două loturi, provenite din China de la Mianzhu DSM Trading Co.Ltd, Zundao Mianyhu, Sichuan Province, Laboratorul de cotrol antidoping Bucureşti a detectat prezenţa substanţei interzise. În aceste condiţii, cele 420.000 de capsule care se află în vama Timişoara urmează să fie transmise Agenţiei Naţionale Anti-Doping pentru a fi distruse.

Descoperirea acestui lot de pastile de slăbit care conţin Sibuttramină readuc în prim plan scandalul dopării lui Adrian Mutu, conform celor de la Prosport. “La vremea respectivă, Mutu a declarat că a luat „Capsula de slăbit” prin intermediul sorei sale, de la un magazin din Bucureşti. În România, exista un singur importator oficial, Arp Farm srl. Patronul acestei firme, Andrei Petrişor, s-a apărat la vremea respectivă susţinând că toate importurile sale sunt curate şi că de vină sunt cei care aduc produse pe piaţa neagră. Intenţia lui clară a fost să arunce pisica în curtea altcuiva, de teamă ca Mutu să nu-l dea în judecată. Mai mult, fiul lui Petre Petrişor, cunoscut avocat din Timişoara, fost preşedinte al Tribunalului Timiş şi judecător al Curţii de Apel Timişoara, a mutat dur. El a făcut plângere la DIICOT unui individ, pe nume Sorin Oprea, un „peştişor” care importa şi el câteva mii de cutii de „Capsule de slăbit” din China. La câteva săpătmâni de la declanşarea scandalului, Oprea a venit la ProSport şi a acordat un interviu in

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 15 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 25 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 22 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 36 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°