Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, într-o alocuţiune susţinută la adunarea generală a Asociaţiei Universităţilor Maritime, că "lumea nu se poate imagina fără marinari", fără politicieni "poate" şi că este "servită" cu devotament şi pricepere de flota globală.
Declaraţiile preşedintelui:
Ceva mai rău decât criza bancară ar fi o criză în sistemul de transport maritim global. Această criză nu este evitată, pentru că poate fi generată dacă sistemul de educaţie pentru marină n-ar ţine pasul cu evoluţiile tehnologice şi cu nevoile economiei globale. Munca marinarilor mi se pare esenţială.
"În faţa dumneavostră nu este doar un preşedinte, este un şi un căpitan de vas şi sunt extrem de mândru de brevetul pe care tocmai l-am reînnoit. Sunt în politică din anii '90, dar niciodată nu mi-am pierdut brevetul", le-a spus Băsescu, în engleză, participanţilor la reuniune.
Preşedintele a vorbit despre calităţile pe care trebuie să le întrunească ofiţerii de marină şi despre felul în care şi-a dobândit deprinderile practice la facultatea de Marină, pe care a absolvit-o în anii '70.
El a spus că viitorii ofiţeri de marină trebuie să aibă "tăria omului care înfruntă natura şi câştigă", pentru că nu se poate imagina pe puntea de comandă a unui petrolier "un om slab".
Preşedintele a vorbit despre legătură care trebuie să existe între om şi navă, spunând că "trebuie oameni puternici, rezistenţi, care să preţuiască mai mult fierul decât pe ei înşişi".
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »