Sâmbătă, 26 octombrie, în cadrul Festivalului Naţional deTeatru, de la ora 11.00, la sediul Fundaţiei Löwendal, are loc lansarea volumului-document „Cartea Atelierelor“, editat de Nemira, în prezenţa regizorului Andrei Şerban. Am participat în 2011, când eram însărcinată, la atelierul de la Ipoteşti. Am scris acest text publicat în carte, pentru fiul meu. Ares a interpretat alături de mine, la Ipoteşti, "Glossa" lui Eminescu.

Nu ştiu cum îmi influenţează Andrei Şerban viaţa, ştiu numai că o face într-un mod esenţial. Poate pentru că, îmi pune de fiecare dată în faţă o oglindă şi mă face să caut floarea din mine, aşa cum ne îndeamnă Zeami, din care Andrei ne citea, în fiecare seară, la Ipoteşti.

Poate pentru că nu mă lasă să mă pierd în jurnalismul sec şi informativ, pe care-l fac, la ziar, automat, la foc continuu, contra cronometru şi pe bandă rulantă, şi, iată, îmi cere să scriu acest text. Andrei îmi sancţionează, de fiecare dată, rândurile scrise fără suflet. Mă irită pe moment, după care recunosc că are dreptate şi că îmi fac bine reproşurile sale, pentru că nu mă lasă să rămân în toată ariditatea informaţiei şablon din paginile de cotidian.

Cu Andrei Şerban, m-am întors acasă şi la modul propriu, nu numai spiritual. De ce revin acasă? Sau ce i-a unit pe toţi artiştii din zona Darabani-ului (micul orăşel de lângă Ipoteşti, unde am copilărit)? Dragostea nesfârşită pentru aceste locuri, care ţi se prind de suflet odată ce le-ai privit şi la care te întorci ca după firul Ariadnei.

Toate-s vechi si nouă toate

Într-un moment foarte sensibil pentru mine, în vara lui 2011, când aşteptam în sfârşit copilul mult visat, m-am rupt de ziar şi am plecat la Ipoteşti, pe urmele lui Andrei Şerban şi ale Academiei sale Itinerante.

Ares, fiul meu, prinsese viaţă doar de cinci luni în mine şi era prima dată c