Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neştiinţă, neputinţă sau manipulare

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Nici săptămâna aceasta nu voi relua acel şir de articole privind problemele creştinismului de azi, având ca punct de plecare unele obiecţii ridicate de filosoful creştin Berdiaev. Evenimentele din ultima săptămână mă determină să aprofundez puţin ceea ce semnalam în articolul anterior, în acea încercare de analiză a modului în care se poate ajunge la abordări negative ale unor fenomene precum pelerinajul de la Iaşi din miezul lunii octombrie.

Sesizam, data trecută, neputinţele şi limitele ziariştilor care nu pot relata corect şi surprinde esenţa unei astfel de manifestări ce angrenează mii de oameni. Aş putea acum, şi prin prisma a ceea ce s-a publicat în ultima săptămână în presă, să identific trei categorii de astfel de jurnalişti. Prima, a celor care, din neştiinţă, din grabă sau dintr-o abordare superficială, gafează atunci când abordează subiecte religioase. Cea de-a doua, a celor care, deşi în deplină cunoştinţă de cauză, fie pentru că îşi ating anumite limite, fie pentru că nu sunt suficient de racordaţi la dimensiunea misionară sau la exegeza teologică, deşi relatează corect, se plasează la suprafaţa lucrurilor, ratând o interpretare profundă şi riscând, chiar, sentinţe care denaturează şi deturnează sensul şi rostul unor evenimente din viaţa Bisericii. Cea de-a treia categorie este cea a celor care, chiar şi dacă ar avea informaţii corecte şi/sau competenţe de ordin teologic, nu sunt interesaţi deloc de adevăr, ci doar de a manipula informaţia şi a o interpreta de o manieră care să convină unui scop prestabilit. Să luăm pe rând fiecare din aceste trei categorii, ilustrându-le cu cele mai recente exemple din presă. (Evident, o a patra categorie ar fi aceea a jurnalistului care sesizează critic, dar corect, unele aspecte negative, fapt ce nu îngrijorează, ci nu poate decât să bucure, fiind în folosul Bisericii să cunoască ceea ce este de îndreptat).

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 24 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 41 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 58 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°