Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL.
Din cei 657 de delegaţi cu drept de vot care ar fi trebuit să ia parte la Conferinţa Judeţeană de Alegeri, în sală s-au aflat 632 de persoane.
Competiţia s-a desfăşurat între Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad şi Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean. În urma numărării voturilor, câştigător a fost desemnat Gheorghe Falcă, în favoarea căruia au votat 351 delegaţi, în vreme ce Nicolae Ioţcu a obţinut 295 de voturi, 14 buletine fiind anulate.
Pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinte, au fost aleşi ex-deputatul Iustin Cionca, care a obţinut 366 de voturi, faţă de numai 263, câte a obţinut contracandidatul său, senatorul Constantin Traian Igaş şi, respectiv, Adrian Ţolea, vicepreşedinte al CJ Arad, care a obţinut 382 voturi, faţă de numai 247, obţinute de Gheorghe Feieş, primar al oraşului Sebiş.
În funcţia de Secretar general al PDL Arad a fost desemnat Cristian Drăgan, administrator public al judeţului, rămas fără contracandidat, după ce Iustin Cionca, contracandidatul său, a fost ales prim-vicepreşedinte.
La şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Arad a participat şi liderul acestei formaţiuni, Vasile Blaga, alături de care s-a aflat şi Alin Popoviciu, secretar regional al PDL. (Agerpres)
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL.
Din cei 657 de delegaţi cu drept de vot care ar fi trebuit să ia parte la Conferinţa Judeţeană de Alegeri, în sală s-au aflat 632 de persoane.
Competiţia s-a desfăşurat între Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad şi Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean. În urma numărării voturilor, câştigător a fost desemnat Gheorghe Falcă, în favoarea căruia au vot