La aproximativ 20 de kilometri de civilizaţie, mai exact de oraşul Broşteni, Dârmoxa pare un sat care există doar pe hartă, nu şi în conştiinţa autorităţilor. Aşezarea pitorească mai numără astăzi puţini locuitori, cei angajaţi pot fi număraţi pe degetele de la mâini, însă cu toţii trag nădejde că drumul până „în oraş” va fi adus la parametrii decenţi.

Drumul până la Dârmoxa este aproape impracticabil şi parcă prevesteşte că satul este uitat de lume. Tinerii încearcă să se desprindă de Dârmoxa şi pleacă să-şi facă o viaţă în oraşele din apropiere, prin urmare numărul copiilor din sat este mic.

Cu toate acestea, o situaţie cel puţin neobişnuită individualizează Dârmoxa de orice alt sat din ţară. Ani de-a rândul, la şcoala primară de acolo, clopoţelul a sunat ba pentru patru, ba cinci sau şase elevi.

Din cauza numărului redus de elevi, unitatea a stat în vizorul Inspectoratului Şcolar Judeţean în vederea închiderii. Pentru că sunt prea mici să devină navetişti, iar plata unei chirii e peste posibilităţile părinţilor, învăţătoarea din sat, Ionela Păcurar, a propus autorităţilor locale să-i şcolarizeze pe copii acasă la ea, iniţiativă ce a fost agreată.

„Chiar şi în aceste condiţii, nu ne jucăm de-a şcoala”

Noţiunea de „şcoală” e diferită pentru cele patru eleve de şcoală primară de la Dârmoxa. În fiecare dimineaţă elevele îşi pun ghiozdanele în spate şi pornesc spre casa învăţătoarei Ionela Păcurar, însă nu în vizită, ci „la şcoală”. De la începutul anului şcolar, elevele învaţă în sufrageria cadrului didactic şi nu o într-o şcoală ca ceilalţi elevi din ţară.

Construită în 1938, Şcoala Primară din sat se află într-o stare avansată de degradare şi ar fi reprezentat un pericol pentru elevi. Mai mult de atât, încăperile sunt extrem de răcoroase, iar sobele din săli nu pot asigura confortul termic celor mici.

Astfel, la iniţia