Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul Rotary “Bistriţa-Nosa”, sărbătoare la cinci ani de activitate

Publicat in Mesagerul de BN, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

-AA+A

Clubul Rotary “Bistriţa-Nosa”, sărbătoare la cinci ani de activitate foto Mesagerul de BN foto Mesagerul de BN foto Mesagerul de BN foto Mesagerul de BN foto Mesagerul de BNÎn aceste zile, Clubul Rotary „Bistriţa-Nosa” împlinește cinci ani de la înființare, cinci ani de activitate în slujba comunităţii bistriţene, prilej cu care vineri, începând cu ora 18.00, s-a derulat la „Coroana de Aur” o manifestare aniversară, coordonată de Marin Mic, președinte în perioada 2013-2014 a

Rotary Club “Bistriţa-Nosa”, cu participarea Guvernatorului în exerciţiu al Districtului “2241 România - Republica Moldova”, Marian Mocan, alături de care, guvernatori din anii precedenţi, delegaţi reprezentând 19 cluburi din District, oaspeți din Ungaria-o delegaţie care reprezintă Clubul Rotary din Şopron, precum şi membrii ai Clubului “Lions” Bistriţa.

Evenimentul a avut două părţi, în prima s-a derula o ceremonie oficială, în care s-au primit mesaje de felicitare din partea oaspeților, apoi s-a semnat Memorandumul de înfrăţire între Rotary Club “Bistriţa-Nosa” şi Rotary Club Şopron, iar în partea a doua, gazdele şi oaspeţii au participat la un bal caritabil, organizat pentru strângerea de fonduri pentru proiectele în derulare şi pentru cele viitoare ale clubului Rotary Club “Bistriţa-Nosa”. Pentru strângerea fondurilor au fost licitate tablouri, cărți valoroase, artizanat etc.

Bucuros, entuziast pentru aniversar, președintele Marin Mic ne-a spus: ”Rotary Club “Bistriţa-Nosa” este o organizaţiei neguvernamentala, care alături de cele 112 cluburi din Districtul “2241 România - Republica Moldova” şi cele peste 12.000 de pe întreg globul, este formată din oameni reprezentativi pentru comunităţile în care trăiesc, buni profesionişti, animaţi de dorinţa de a fi voluntari pentru semeni şi comunitate, sub deviză: A servi mai presus decât tine însuţi”.

La activ

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 22 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°