Show-ul de la Pro TV şi-a dovedit supremaţia în al doilea episod, fiind urmărit, la nivel naţional, de 1.428.000 de persoane, în medie, pe minut. Posturile Kanal D şi Antena 1, unde Mihai Bendeac şi Liviu Vârciu au fost protagonişti, au urmat în clasamentul audienţelor.
Apariţia specială a Antoniei şi ţinuta sexy a Iuliei Vântur au propulsat „Dansez pentru tine“ în vârful clasamentului privind preferinţele consumatorilor TV de vineri seara. Emisiunea a înregistrat un rating de 7,5%, la nivel naţional, spre deosebire de contracandidaţii de la Kanal D (emisiunea-concurs „Roata Norocului“, cu Liviu Vârciu) şi Antena 1 (show-ul de divertisment „iComedy“, cu Mihai Bendeac şi Mikey Hash), ce au bifat doar 5,4%, respectiv 3,5%, potrivit paginademedia.ro.
La nivel urban, „Dansez pentru tine“ a atins 8,1 puncte de rating, în timp ce „iComedy“ a obţinut 3,9%, iar Kanal D, 3,4%.
În minutul de aur (21.18), emisiunea prezentată de Iulia Vântur şi Ştefan Bănică jr a atras 2,4 milioane de telespectatori, la nivel naţional.