Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă creştinii îl prăznuiesc pe Mare Mucenic Dumitru

Publicat in Informatia de Alba, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Sfântul Mare Mucenic Dumitru a fost fiul voievodului cetăţii Tesalonicului şi a fost fost botezat în taină şi tot în taină învăţa despre credinţa în Iisus Hristos, pentru că, în vremea aceea, era o cruntă prigoană împotriva creştinilor. Când a murit tatăl lui, Dimitrie a fost numit voievod în locul lui de către împăratul Maximian, fără să ştie însă că acesta e creştin. Când Maximian s-a întors biruitor dintr-un război, a poruncit serbări mari în cinstea zeilor care l-au ajutat. Numai Dumitru nu a vrut să ridice ofrande zeilor, declarându-se creştin, drept pentru care a fost ţintuit în temniţă rece şi grea. Serbările păgâne au continuat şi un vandal de neam, Lie, cu chip înfricoşător, desfăta adunarea ucigând oameni nevinovaţi, mai ales creştini. Un cunoscut de-al Sfântului Dumitru, Nestor, n-a mai putut să rabde acel cumplit şi neîntemeiat măcel şi a vrut să-l răpună pe Lie. Aşa că a cerut permisiunea să îl viziteze pe Dumitru şi i-a cerut binecuvântare şi sfat. La momentul luptei, Nestor a strigat, cu ochii spre cer: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!“. De neînţeles pentru mulţi, Lie a căzut trântit la pământ de Nestor şi a murit pe loc. Împăratul, aflând că acest lucru a fost posibil după discuţia cu Dumitru, a trimis ostaşi în temniţă ca să-l ucidă pe sfânt. Lui Nestor i s-a tăiat capul şi amândoi au ajuns în împărăţia lui Dumnezeu. În eparhia Alba Iuliei, două mănăstiri au hramul acestui mare sfânt, care a pătimit pentru Hristos la începutul veacului al IV-lea. Mănăstirea de la Dumbrava, din judeţul Alba şi Mănăstirea de lângă Sighişoara, din judeţul Mureş îl au ca ocrotitor pe acest mare sfânt al Bisericii noastre. Hram va şi la parohia Dealul Furcilor din Alba Iulia. Sfântul Dumitru se bucură de o mare cinste în rândul poporului roman, peste 340.000 de români sărbătorindu-şi onomastica în această zi. . Pe această cale urăm tuturor persoanelor care poartă n

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 34 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum 2 ore
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°