O stire excentrica a uluit telespectatorii zilele acestea: hotii tablourilor din Amsterdam au hotarat sa dea in judecata muzeul pagubit, pentru faptul ca n-a pazit cum se cuvine capodoperele si astfel a favorizat infractorul. Adica, i-a favorizat pe ei.

Pe de o parte, nu-ti vine sa crezi una ca asta, dar pe de alta parte e normal ca inecatul se se agate chiar si de un pai, iar rolul avocatilor este de multe ori sa le dea paie inecatilor, ca sa aiba de ce se agata, daca n-au altceva la indemana.

Stirea s-a difuzat aproape simultan cu alta la fel de naucitoare: domnul Liviu Dragnea, care desi nu este inculpat pentru ca ar fi furat tablouri la Amsterdam, ci numai niste amarate de voturi prin Teleorman, a gasit si dansul un vinovat surpriza pentru infractiunile sale: presedintele Traian Basescu.

N-a spus-o direct, dar a rezultat clar in ce titra presa cu un timp in urma, din spusele sale: "Sunt nevinovat, ma 'iubeste' foarte mult Basescu".

Nu mai lipsea decat sa spuna ca a fost indreptatit sa fure voturi, atata timp cat Traian Basescu nu le-a pazit cum trebuie si astfel a favorizat infractorul. Mutatis mutandis.

De altfel, a ajuns atat de batatorita la noi cararea cu hotul care striga hotii, incat e de mirare ca jefuitorilor de tablouri nu le-a dat prin cap de la inceput sa insinueze ca si procesul lor e instrumentat politic, ca dosarul e basist, tablourile sunt basiste si ca, una peste alta, era dreptul lor sa le fure dintr-un muzeu care, desi olandez, nu putea fi decat numai un muzeu basist.

E suficient sa urmaresti evenimentele, ca sa observi ca la noi toti infractorii din lumea buna - delapidatori, spagari, hoti si alti pungasi - au un numitor comun, de la care nu se dezic niciodata: sustin ca sunt nevinovati si instrumentati la ordin.

N-ar fi vorba aici doar de cazul rasunator al lui