Un tânăr de 33 de ani, din București, a bătut recordul de viteză pe autostradă pe care îl deținea, până acum, un clujean. Bucureșteanul a fost prins „zburând” pe Autostrada Transilvania cu 240 de kilometri pe oră. Până astăzi, recordul era deţinut de un tânăr, de 23 de ani, din Cluj, care a fost prins de radar în timp ce gonea cu 225 km/h.
Tânărul de 33 ani, din Bucureşti, a fost depistat, astăzi, în jurul orei 11.20, de poliţiştii din cadrul I.G.P.R. – Serviciul Poliţiei Autostrăzi - Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania (A3).
Tânărul a fost depistat de poliţişti cu ajutorul aparatului radar la km. 15+500, pe sensul de mers Gilău - Câmpia Turzii, conducând cu o viteză de 240 km/h.
Tot pe același sens de circulație, polițiștii au oprit, ieri, un tânăr de 19 ani care circula cu 203 kilometri pe oră.
Conform legislaţiei în vigoare, vitezomanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 720 de lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.
ATENŢIE, VITEZA UCIDE!
Poliția Rutieră atenționează că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă! Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!