„Petreceri ţărăneşti”
„Cât am stat în Dorna am fost la o mulţime de petreceri ţărăneşti. Lucrul ce părea extraordinar, dar care este un fapt neîndoielnic, este că, în tot timpul de mai bine de o lună cât am petrecut acolo, nu am vădut nici un singur ţăran beat şi cu atât mai puţin vre’o femee. Cu toate aceste, cele mai multe petreceri cari se întâmplă aici Duminica şi sărbătorile, se fac la cârciume unde se încinge danţul între cei tineri, pe când cei mai stătuţi se aşază la masă în jurul paharului”.
„Revista Politică”, Anul II, nr.11, Suceava, Octomvrie 1887.
„Invitaţie la linişte”
„Megafoanele, difuzoarele, miile de pliante şi fluturaşi au răspîndit cu iuţeală, în întreaga regiune, salutara veste că, începînd cu data de 1 noiembrie a.c., în oraşele Suceava şi Vatra Dornei claxonarea va fi interzisă. Pietonii şi conducătorii de vehicule, în marea lor majoritate, respectă cu stricteţe indicaţiile organelor de circulaţie”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5244, Suceava, Octombrie 1964.
„Petreceri ţărăneşti”
„Cât am stat în Dorna am fost la o mulţime de petreceri ţărăneşti. Lucrul ce părea extraordinar, dar care este un fapt neîndoielnic, este că, în tot timpul de mai bine de o lună cât am petrecut acolo, nu am vădut nici un singur ţăran beat şi cu atât mai puţin vre’o femee. Cu toate aceste, cele mai multe petreceri cari se întâmplă aici Duminica şi sărbătorile, se fac la cârciume unde se încinge danţul între cei tineri, pe când cei mai stătuţi se aşază la masă în jurul paharului”.
„Revista Politică”, Anul II, nr.11, Suceava, Octomvrie 1887.
„Invitaţie la linişte”
„Megafoanele, difuzoarele, miile de pliante şi fluturaşi au răspîndit cu iuţeală, în întreaga regiune, salutara veste că, începînd cu data de 1 noiembrie a.c., în oraşele Suceava şi Vatra Dornei claxonarea va fi interzisă. Pietonii şi conducătorii