Subvenția este de 1,4 lei pe litru, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează agricultorii că s-a aprobat acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Cererile de acord prealabil se depun după 20 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 763 din 9 octombrie 2013, dar nu mai târziu de 13 decembrie 2013.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă, stabilită la 21,00 euro/1000 litri. Subvenția va fi de 1,4 lei/litru pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Beneficiarii schemei de ajutor de stat sunt persoanele fizice și juridice care se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale. Cererea de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare se depune la centrele județene ale APIA pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au depus agricultorii cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață.
Cererile de plată se depun până la sfârșitul lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea, însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate și utilizate aferente trimestrului respectiv, precum și de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor.
Plata acestui ajutor financiar se efectuează trimestrial în anul 2014, în limita cantităților maxime anuale aprobate. În cazul în care cantitățile de motorină pentru care se solicită plăți în cadrul schemei de ajutor de stat depășesc cantitățile maxime anuale, cuantumul plăților se reduce proporțional pentru toate sectoarele.
Beneficiarii care, prin înscrierea sau ates