Geoană a apreciat că liderul PNL "a pierdut din simpatiile votanţilor PSD" din momentul în care a fost preşedinte interimar şi performanţa acestuia a putut fi văzută de toţi, iar apoi faptul că în calitate de preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei nu a reuşit să "însufleţească" proiectul şi "să-l ducă mai aproape de concretizare".
"Ceea ce pe mine mă frământă este ca în acest moment riscul ca domnul Antonescu să nu aibă suficient de multe voturi în cadrul USL ca să poată să fie principalul nostru candidat riscă să se întâmple. Şi dacă intră în această logică, în care practic pe fiecare iniţiativă a PSD şi a Guvernului PSD-PNL, fiecare, din ultimele luni: pe Codul rutier poziţie, pe chestiuni de fiscalitate poziţie diferită, pe Roşia Montană poziţie diferită, pe şist poziţie diferită, pe reforma justiţiei poziţie diferită, până şi pe Kosovo...poziţie diferită. Eu nu pot să constat de fapt o linie a frontului electoral pentru 2014", a afirmat Geoană, potrivit Mediafax.
Fostul preşedinte al PSD a susţinut că preşedintele PNL este mai degrabă interesat să culeagă voturi de pe "zona de dreapta" unde există potenţial din prisma faptului că PDL este slăbit.
El a ţinut să sublinieze că în aceste condiţii liderii PSD trebuie să ceară electoratului lor, care totalizează 30-40 la sută dintre români, să voteze un candidat care nu provine din partid, în condiţiile în care Constituţia "pare să nu se modifice şi rolul preşedintelui să rămână la fel de important ca şi astăzi şi 5 sau 10 ani de mandat".
De asemenea, Geoană a afirmat că susţinerea lui Antonescu pentru prezidenţiale din partea PSD va fi verificată prin sondaje, conform protocolului USL.
"Cine nu are publicul PSD nu are nicio şansă la prezidenţiale", a completat el.
Geoană a mai afirmat că preşedintele PNL, Crin Antonescu "pare să aleagă din punct de vedere strategic o linie