Liviu Mircea este un adevărat globetrotter. A plecat din România în 1990, iar până anul acesta, când a revenit, a adunat amintiri şi experienţe din Ungaria, Elveţia, Italia, Franţa, Belgia, Irlanda sau China. De felul său spirit întreprinzător, a "reuşit" să ajungă în pragul disperării după doar câteva luni petrecute în ţara sa natală.
"Am plecat legal din ţară, pentru că simţeam că, astfel, îmi protejez familia", îşi începe Liviu Mircea povestea de viaţă.
Revoluţia l-a prins la Târgu-Mureş, iar escaladarea conflictului dintre români şi maghiari l-a convins că viitorul este legat de Occident. A ajuns în Ungaria, ţara de origine a primei sale soţii; a dus-o bine aici câţiva ani, însă divorţul i-a schimbat planurile. A plecat şi mai spre vest, în Italia, Elveţia, Franţa, Belgia, după care a ajuns în Irlanda. De aici, destinul l-a purtat spre îndepărtata Chină. Aici, a predat cursuri de engleză generală, apoi de engleză pentru afaceri. La Universitatea din Qingdao, cu 40 de mii de studenţi, a predat marketing şi ştiinţa comunicării interculturale în afaceri şi pregătea personalul marilor corporaţii chinezeşti în domeniul vânzărilor şi al marketingului. Într-un final, a ajuns la Truman State University, filiala din Beijing, însă aici n-a mai rezistat. "Poluarea m-a dat gata, era ceva incredibil", explică clujeanul motivul neaşteptat care l-a făcut să plece de-acolo. S-a recăsătorit în China, însă anumite probleme de ordin familial l-au determinat să revină în ţară, la Cluj-Napoca. Şi de-aici începe calvarul. "Am cumpărat o casă, iar la un moment dat, în timp ce întocmeam actele, mi s-au cerut numele părinţilor mei. Mi s-a părut incredibil ca acest aspect să fie relevant într-o chestiune care nu avea nicio legătură cu ei. Efectiv nu pot înţelege aberaţiile din administraţie, la fel cum nu înţeleg mania copiilor dupa acte. Imediat o să se ajungă în situaţia în ca