Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACS Poli - Pandurii 2-3, după ce bănăţenii au condus de două ori

Publicat in Ziua de Vest, luni 28 octombrie 2013 ·

ACS Poli a pierdut disputa de pe teren propriu cu Pandurii Tîrgu Jiu, scor 2-3, deşi s-a aflat de două ori în avantaj. Szekely a deschis scorul în minutul 6, însă gorjenii au egalat în prelungirile primei reprize graţie unei reuşite superbe a lui Momcilovici.

Ultimele 15 minute au fost însă pline de goluri. Bărbuţ a înscris cu un şut în vinclu în minutul 75, pentru ca Eric şi Distefano să îi aducă pe gorjeni în avantaj pentru prima dată în acest meci. Acesta avea să fie şi scorul final, iar elevii lui Pustai au egalat Astra în clasament, avînd 23 de puncte, cu două sub Steaua.

Pentru antrenorul Aurel Şunda a fost prima înfrângere suferită pe banca echipei ACS Poli Timişoara. „Cred că jocul a avut două momente psihologice foarte importante. Primul a fost în prelungirile primei reprize, când ne-a căzut moralul chiar înainte de a intra la vestiare, apoi cele două schimbări forţate de accidentările lui Gorobsov şi Poparadu. Cred că a fost un moment plăcut jocului, iar echipa a dat tot ce a avut mai bun. Ţin să mulţumesc publicului, a simţit că echipa are atitudine în joc. Astăzi am fost o echipă, chiar în ciuda noutăţilor din primul 11, dar din păcate ghinionul nu ne-a ocolit.Pandurii putea fi învinsă, dar oricum e o echipă foarte bună. Trebuie să le ridicăm moralul băieţilor şi să încercăm să câştigăm în Cupă”, a declarat Şunda la finalul meciului.

Echipele de start:

ACS Poli: Nuno Claro - Belu, Petrovici, Trandu, Poparadu - Nohai, Ov. Petre, Gorobsov, Nanu - Popovici, Szekely

Rezerve: Kirev, Marovici, Boldea, Keita, Balaure, Bărbuţ, Furtado

Pandurii: Stanca - Momcilovici, Christou, Mamele, Unguruşan - Anton, Breeveld - Alex, Eric, Paulinho - Matulevicius

Rezerve: Mingote, Rada II, C. Cristea, Di Stefano, Ciucur, Buleică, Sipo

VIDEO - Cele mai importante faze ale meciului!

ACS Poli a pierdut disputa de pe ter

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 25 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 21 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 3 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°