În ultimele săptămâni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a înregistrat o creştere însemnată a solicitărilor din partea unităţilor de învăţământ, a instituţiilor publice, precum şi a operatorilor economici în vederea pregătirii acestora în caz de cutremur.
Seismul de 5,5 grade pe scara Richter de la începutul lunii a reuşit să bage spaima în locuitorii Capitalei. Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti nu mai fac faţă solicitărilor de pregătire în caz de cutremur care vin din partea instituţiilor publice şi a operatorilor economici. "Avem cam cinci cereri pe zi numai din partea unităţilor de învăţământ, care vor pregătire şi instruire în caz de seism, dar şi simulare. Totodată, am primit multe solicitări şi de la instituţii publice şi chiar instituţii media, unde trebuie să mergem şi să le spunem pe unde să nu iasă şi le arătăm locurile cele mai sigure din clădire unde se pot adăposti. Am fost chemaţi, de asemenea, la Penitenciarul Rahova, Liga Asociaţiilor de Proprietari, Camera de Comerţ, la fundaţii, dar şi la operatori economici", ne-a declarat lt. Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.
Exerciţii de simulare în şcoli
Unităţile de învăţământ sunt obligate să desfăşoare, o dată pe semestru, exerciţii de simulare şi cursuri de pregătire în caz de cutremur. În acest semestru, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis să înceapă mai devreme exerciţiile, acestea desfăşurându-se la scurt timp după cutremurul resimţit în Capitală. "Activităţile în şcoli, desfăşurate cu participarea noastră, sunt suplimentare. Avem un proiect de pregătire în caz de cutremur pe care îl desfăşurăm în unităţile de învăţământ şi pe care îl continuăm din anii anteriori, dar momentan nu a început. Dar mai sunt unele solicitări de la şcoli pentru a participa la instruiri, pregătiri