Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTEST faţă de proiectul de la Roşia Montană: Manifestanţia din Capitală s-a încheiat după aproape şase ore - FOTO

Publicat in Mediafax, duminică 27 octombrie 2013 · ·

Manifestanţii au eliberat carosabilul la Unirii şi circulaţia a fost reluată, încheind a noua duminică de proteste din Capitală faţă de proiectul de la Roşia Montană după aproape şase ore.

Înainte de încheierea protestului, Alexandru Alexe le-a mulţumit celor câteva zeci de manifestanţi care mai erau la Unirii, spunându-le că a fost un protest frumos, care trebuie să devină un obicei.

Circulaţia a fost reluată la Unirii, după ce manifestanţii au eliberat carosabilul şi au plecat spre trotuarul dinspre magazinul Cocor, în grupuri mici.

Protestul din a noua duminică a manifestărilor celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană a început în jurul orei 16.00, când manifestanţii au început să vină în Piaţa Universităţii, pe esplanada cu statui de pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Aceştia au venit la protest cu steaguri tricolore, cu pancarte şi mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist, precum şi cu pet-uri umplute cu pietricele.

Protestatarii au scandat "Roşia, Roşia, vine revoluţia", "Uniţi, salvăm Roşia Montană", "Uniţi, salvăm toată România" "Nu cedăm, nu capitulăm", "Roşia şi Bucureşti, două inimi româneşti" şi au afişat pancarte pe care scria, printre altele, "Fiind băiet, lacuri de cianuri cutreieram", "Rupe cercul, ieşi în stradă / Popor ignorant / Politician corupt", "Refuz, rezist gazelor de şist", Roşia Montană - Revoluţia generaţiei noastre", "Adevărata bogăţie este sănătatea, nu aurul şi argintul", "Aer, apă şi natură, nu cianură şi fractură".

Iniţial au fost aproximativ câteva zeci de manifestanţi, însă ulterior numărul acestora a ajuns la aproape 3.000.

În jurul orei 18.00, manifestanţii de la Universitate au forţat cordonul de jandarmi şi au plecat în marş spre sediul Guvernului, blocând bulevardele Nicolae Bălcescu şi Magheru, apoi şi Lascăr Catargiu. Coloana de la mani

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°