Premieră mondială la Cluj: sânge produs în laborator. Radu Silaghi-Dumitrescu, cercetător în Chimie la Universitatea „Babeş-Bolyai" a produs, în premieră mondială, în laborator, un tip de sânge experimental, pe bază de hemeritrină, o substanţă provenită de la melcii marini, care înlocuieşte hemoglobina.
Sângele incolor produs din apă şi sare se află în faza de testare pe şoareci, iar în maxim doi ani ar putea intra în teste clinice. Potrivit oamenilor de ştiinţă clujeni, sângele "instant" este compatibil cu orice fel de grupă sanguină şi nu are termen de valabilitate.
"E un medicament la fel ca oricare altul", explică Radu Silaghi-Dumitrescu, cercetătorul în chimie de la Universitatea "Babeş-Bolyai" care a făcut fabuloasa descoperire. "Partea cu hemeritrina, cu sângele incolor, e o premieră mondială. Altfel, cercetători din lume încearcă mulţi să producă sânge. Hemeritrina e o substanţă pe care unii viermi marini o folosesc ca să-şi transporte oxigenul. Noi nu creştem viermii marini, deşi ar putea să fie o soluţie, ci am extras din AND-ul lor informaţia necesară şi ne producem în laborator, prin bacterii modificate genetic acea proteină şi avantajul care îl are acea substanţă e că transportă oxigenul la fel de bine ca hemoglobina umană, dar este mult mai rezistentă la agenţii de stres care provoacă reacţiile secundare", a arătat, pentru ZIUA de CLUJ, Silaghi-Dumitrescu.
Omul de ştiinţă, care în prezent e conferenţiar şi Preşedintele Consiliului Ştiinţific al Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică a UBB, a lucrat, până în 2005, în cadrul reţelei Euro Blood Substitutes, din Anglia. Atunci a descoperit că problemele pacienţilor care au nevoie de transfuzii ar putea lua sfârşit şi, întors la Cluj-Napoca, în 2007, în baza unui grant de 3 ani, din partea Ministerului Cercetării, a creat sânge în laborator.
„M-am întors în România şi am obţinut,