Timişoara a fost cel de-al treilea oraş de pe lista turneului de toamnă pe care cei de la Rezident Ex îl efectuează zilele acestea, evenimentul desfăşurat aseară în Club 30 fiind unul care a fost degustat pe deplin de către membrii comunităţii rock din urbea noastră.
Faţă de precedentele concerte susţinute de acest supergrup în Timişoara, spectacolul oferit de trupa al cărei solist vocal este Kempes a fost unul mult mai închegat, semn că băieţii răspândiţi în diverse ţări ale lumii au apucat „să se sudeze“ între ei. Înaintea spectacolului Rezident Ex, pe scenă au urcat maghiarii de la Dirty Slippers. Sound-ul lor descris de muzicieni simplu rock n roll a fost primit cu braţele deschise de public, astfel încât prima apariţie a trupei din ţara vecină în oraşul nostru a reprezentat un real succes. Poate ar fi interesant de menţionat că maghiarii au ţinut neapărat să cânte în deschiderea celor de la Rezident Ex, la Arad şi Timişoara, fără pretenţii materiale, amănunt care se regăseşte tot mai puţin în „atitudinea“ unor trupe de pe meleagurile noastre.
După o scurtă prezentare făcută de criticul muzical Mimo Obradov, recitalul susţinut de Kempes, Tavi Iepan, Cristian Podratzky, Vali Potra şi Matthias Lange a reuşit să smulgă ropote de aplauze încă din primele clipe. Pe lângă piese ca Brigadierii, Închis caz de boală sau Oglinda, urechile celor prezenţi au fost răsfăţate şi cu Roy Black Sabbath, o compoziţie a germanului Matthias Lange , care şi de această dată s-a integrat perfect în „echipaj“. Chitaristul german a avut o prestaţie deosebită, mai ales pe parcursul melodiei Brigadierii, piesă care aşa cum era de aşteptat, a fost fredonată la unison de către cei prezenţi „Kempes“ a fost aclamat şi aplaudat în nenumărate ocazii, iar seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe şi fotografii. Alături de piesele incluse pe albumul de debut Alpha, băieţii au câ