Mihai Grecu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Clinic din Timişoara, este printre cei mai bine plătiţi medici din judeţ. Potrivit datelor publicate pe site-ul spitalului, Mihai Grecu are o leafă lunară de peste 6.000 de lei. Salarii mai mari decât restul angajaţilor primesc şi ceilalţi medici care lucrează la Unitatea de Primiri Urgenţe.
Modul în care aceşti medici sunt plătiţi a reprezentat un subiect de discuţie în cadrul conferinţei „Managementul pacientului politraumatizat în spitalele din România”, care a avut loc între 25 şi 26 octombrie la Timişoara. Mircea Beuran, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie de Urgenţă şi Traumatologie, a atras atenţia asupra faptului că medicii care lucrează la Unitatea de Primiri Urgenţe primesc salarii chiar şi de trei ori mai mari decât doctorii care lucrează în alte secţii. „Nu mi se pare corect modul în care sunt plătiţi medicii. Şi cei care au alte specializări muncesc pentru banii pe care-i primesc, nu stau”, a spus Mircea Beuran.
Mihai Grecu a încercat, însă, să explice că salariul pe care-l câştigă lunar nu este chiar aşa de mare. „Noi muncim în plus faţă de programul de lucru, trebuie să asigurăm asistenţa pentru 70.000 de pacienţi care trec anual pragul Unităţii de Primiri Urgenţe. Plus că este o muncă pe care o facem în contracronometru şi în condiţii de stres. Aş câştiga oriunde în lume de cel puţin trei ori mai mult decât în România”, a explicat şeful UPU din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara. Iar ca să scape de atacurile colegilor medici, Mihai Grecu le-a transmis acestora că un doctor care lucrează la UPU primeşte doar banii care sunt trecuţi pe fluturaş şi nimic în plus, aşa cum se întâmplă în celelalte secţii, unde medicii pot să-şi îngroaşe veniturile cu „atenţiile” primite de la pacienţi.
Mihai Grecu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe