Scris de A.S. - Sute de persoane s-au adunat, din nou, în centrul Timișoarei duminică pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roșia Montană, dar și pentru a comemora victimele accidentului din 1971 de la Certej. Manifestanții au stat aproximativ o oră în Piața Victoriei, iar la această oră se deplasează către Complexul Studențesc.
În periplul lor prin oraș, în timp ce treceau pe lângă oamenii care se relaxau în centrul orașului, protestatarii au început să strige „Dacă vă pasă, nu stați la terasă!”, „Veniți cu noi!”, „Nu coorporația face legislația!”, „Vrem natură nu cianură!” și, bineînțeles, „Uniți salvăm Roșia Montană!”.
Manifestanții au venit pregătiți cu peturi și cutii umpulte cu sticle, tobe și canistre pentru a se fac auziți.
Unul dintre protestatari, îmbrăcat într-o pelerină neagră cu glugă și ochelari de soare, a mărșăluit prin oraș cu o tavă pe care se aflau două păhărele, în care tânărul spunea că este coniac cu 0,005% cianură, și că „ moartea s-a updatat, nu mai vine cu coasa, ci cu cianura”. Tânărul i-a invitat pe trecători să guste din licoare.
La protest participă în mare parte tineri, dar și copii și persoane vârstnice.
Manifestanții au ținut și un moment de reculegere pentru victimele accidentului minier din localitatea Certeje, județul Hunedoara. În 30 octombrie 1971, un dig s-a rupt iar muntele de steril a alunecat în iazul de decantare al exploatării miniere. În doar 15 minute, valul acid de steril a înghițit șase blocuri de locuințe, un cămin cu 30 de camere și patru locuințe individuale. Atunci, 89 de persoane au fost înghițite de steril și au murit.
Vom reveni cu amănunte.