Simona Halep şi-a luat de mică racheta şi soarta în mâini, ajungând ca la 22 de ani să atingă “Everestul” carierei: locul 14 WTA, 5 turnee câştigate şi calificarea la Turneul Campioanelor. Într-o perioadă în care piţipoancele nu ştiu ce să mai facă pentru a-şi mări sânii şi a atrage privirile, Simona şi-a ajustat bustul, ca să-şi câştige singură banii şi gloria. Fie şi pentru acest curaj aproape nebunesc, Simona, o fată realistă, cu bun simţ şi cu vorbele la ea, a câştigat deja Marele Şlem.
Libertatea: Ai devenit un star în România. Ai început să dai autografe pe stradă?
Simona Halep: Pe stradă, nu! N-am dat niciunul, dar mi-au cerut copiii pe care i-am întâlnit la terenul de antrenament. E plăcut că toată lumea mă recunoaşte şi mă felicită. N-am crezut că voi avea un astfel de an. Au fost multe victorii, am jucat cu plăcere, iar asta a produs declicul pentru câştigarea trofeelor. Acum e important să nu mă accidentez.
Ce va fi la Sofia? Eşti cel mai bine clasată dintre cele 8...
Nu e presiune! E prima dată când joc la un astfel de turneu, cu grupe, sistem fiecare cu fiecare. Sunt puţin obosită psihic. Fizic stau excelent. Dacă îmi va ieşi, bine! Dacă nu, o iau de la capăt!
Virginia Ruzici, managerul tău, ţi-a lăudat jocul, dar notează că ai de perfecţionat venirile la fileu, diagonalele şi serviciul…
Jocul meu e bazat pe loviturile din spatele terenului. Într- adevăr, trebuie să fiu mult mai îndrăzneaţă la fileu. O să-mi diversific jocul.
Mai spunea că te vede între primele 5 din lume. Te vezi acolo?
Momentan, nu prea! Ţelul meu este să intru în Top 10. Şi să fiu sănătoasă.
După ce ai câştigat titlul la juniori la Roland Garros, urmează trofeul şi la senioare? Asta speră şi Ilie Năstase…
M-am întâlnit cu domnul Năstase şi mi-a spus şi mie acest lucru. E încă departe acest vis. Dar pot să câştig un titlu de Mare Şlem.