Atunci când vine vorba de sportul nostru naţional, adică bârfa, nu-ţi crezi urechilor câte mai auzi despre Dumitru Dragomir din gura oamenilor din fotbal. Repet, din fotbal, nu de la chibiţii de Cişmigiu. Auzi vrute şi nevrute azvârlite prin spate. Câte n-ar mai face şi n-ar mai desface ei dacă ar fi în locul lui Dragomir la şefia Ligii. La vedere însă, bărbăteşte, ochi în ochi, atunci când se întrezăreşte o înfruntare toţi se vâră după cireş. Mucles!, ca să-l cităm pe clasicul Apostol. Dacă opoziţia s-a automutilat într-atât, s-a ştrangulat într-atât încât singura voce care se mai aude undeva, stinsă în depărtare e cea a lui Adrian Mititelu atunci chiar că se merită unii pe alţii. Dragomir pe conducătorii de cluburi şi viceversa.

Sper că nimeni n-a luat altcumva decât ca pe o glumiţă de savurat la ştirile sportive candidatura lui Gino Iorgulescu la şefia Ligii. Taurul care l-a luat în coarne pe Pablito Rossi pe vremuri coborâse de fapt să-şi cumpere nişte ţigări şi, dacă tot era în drum, a bătut şi la uşa ferecată de la Ligă. Şi-a făcut un serviciu, nimic altceva, ca să nu-l uite lumea dacă tot s-a închis emisiunea Replay de pe TVR. O minilovitură de imagine care nu costă absolut nimic.

Mai aşezată şi mai sobră părea până şi candidatura zănaticului şi procesomanului de Iacov, urmaşul lui Gino şi groparul FC Naţionalului. N-a putut produce bani ca să plătească apa caldă la stadion, dar se închipuia Zorro de Cotroceni peste campionatul cu vreascurile altor vremuri, Steaua şi Dinamo, cu care ar aţâţa un foc purificator...Iacov s-a cam grăbit cu candidatura. Pe atunci se împăuna cu prietenia lui Ponta. Abia acum, când amicul a ajuns premier, era cu adevărat momentul asaltului final, să dea buzna în alegeri. Norocul fotbalului e că Iacov s-a lăsat păgubaş d