Pe 28 Noiembrie 2010, Wikileaks a început să publice primele documente din cele 251.000 de pagini de documente din corespondenţa diplomatică a SUA, din care 53% nesecrete, 40% confidenţiale şi peste 6% secrete.

Capul tuturor acestor scurgeri de informaţii a fost Julian Assange, un fost hacker care, bineînţeles, ajutat de alţi teribilişti s-a gândit să dea o mică lovitură celui mai puternic, mai dotat şi securizat stat, arătând ce cred americanii despre prietenii lor europeni, cum sunt catalogaţi şi văzuţi diferiţi parteneri sau duşmani ai SUA. Bineînţeles că nimeni nu se aştepta ca americanii să poarte un respect deosebit sau să vorbească la persoana a doua plural “în casă” despre vecinii de peste drum, dar este cel puţin embarrasing să îţi scoată cineva rufele murdare afară din casă şi să vadă toată lumea că porţi ciorapi găuriţi sau lenjerie intimă sexy cu Chip şi Dale.

Trecând peste cele 6 % documente secrete, care ar fi putut crea o problemă, celelalte erau simple bârfe, de cartier, dar cu atât mai jenante cu cât arătau nu atât faţa celor care erau zugrăviţi ci a celor ce dădeau cu pensula. Din cauza asta toată lumea a început să tragă la foc automat în Julian Assange, acesta fiind învinuit de tot ce se putea pentru a fi adus în faţa justiţiei şi apoi extrădat în SUA unde îl aşteaptă o viaţă grea sau o moarte sigură. Deocamdată, din august 2012, se află cazat la ambasada Ecuadorului din Marea Britanie, de unde nu poate fi extrădat. Îl vor suedezii, dar nu îl mai vor ai lui de acasă, australienii, care se fac că nu îl cunosc. Hărţuit, vânat, urmărit, Assange nu se poate să nu fi dat mărunt din buze sau acatiste la adresa prietenilor americani care vor să îl condamne pentru spionaj.

Uite că totuşi un alt teribilist amator de aeroporturi, un anume Ed Snowden, fost lucrător CIA şi NSA cu diplomă de hacker dată chiar de americani, decide şi