Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul de SPIONAJ SUA-Germania: Angela Merkel ar fi fost interceptată din 2002. Obama şi-a cerut scuze

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 27 octombrie 2013 ·

Preşedintele SUA, Barack Obama, ar fi recunoscut că serviciile secrete americane au interceptat comunicaţiile Angelei Merkel, explicând că nu a ştiut despre această situaţie care ar fi început în 2002, cu trei ani înainte ca Merkel să devină cancelar, afirmă surse citate de publicaţia Der Spiegel.

Surse citate de publicaţia Der Spiegel au declarat că Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a interceptat telefonul mobil al Angelei Merkel din 2002, operaţiunea fiind încă în desfăşurare cu câteva săptămâni înainte de vizita pe care Barack Obama a efectuat-o la Berlin în iunie.

O notă internă din 2010 a Serviciului special pentru interceptări (Special Collection Service - SCS), o divizie a Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), arată că agenţi americani ar monitoriza comunicaţiile din aproximativ 80 de locaţii situate în numeroase ţări, inclusiv în oraşe precum Paris, Madrid, Roma, Praga, Geneva şi Frankfurt. Nu se ştie dacă agenţii americani interceptează conţinutul conversaţiilor telefonice sau doar datele de conectare.

Potrivit unei surse guvernamentale germane, Barack Obama i-a prezentat scuze Angelei Merkel în timpul conversaţiei de miercuri, preşedintele SUA argumentând că nu ştia de activităţile de interceptare. Poziţia oficială a Casei Albe sugerează că această ipoteză este adevărată. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Jay Carney, a declarat că "Statele Unite nu monitorizează şi nu vor monitoriza comunicaţiile cancelarului german", o formulare care nu exclude astfel de activităţi în trecut.

Biroul cancelarului german a comunicat miercuri că există informaţii că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de serviciile secrete americane. În acest context, cancelarul german l-a sunat miercuri pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere clarificări. "Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°