Pentru că Guvernul a propus de curând majorarea cotei unice de la 16% la 22% iar reacţiile de la partidele din opoziţie, multe dintre acestea autoproclamate de dreapta, au ȋntârziat să apară, am considerat că este necesar să discut pe scurt propunerea de a creşte impozitării veniturilor. Din start trebuie menţionat faptul că România are deja unul dintre cele mai ridicate niveluri de impozitare a muncii din lumea euro-atlantică. La cota unică se adaugă diverse contribuţii sociale, astfel ȋncât impozitarea venitului ajunge ȋn fapt undeva peste 40%; mai mult pentru tot ceea ce depăşeşte salariul mediu aşadar, ȋn fapt, tot despre o impozitare uşor progresivă este vorba. Efectele sunt cât se poate de vizibile: mare parte dintre venituri nu sunt declarate, sau sunt declarate doar parţial. În treacăt fie spus, de banii aceştia statul român nu oferă mare lucru, atât sistemul sanitar cât şi cel de ȋnvăţământ fiind printre cele mai slabe din lumea euro-atlantică.

În condiţiile acestea creşterea impozitării veniturilor ar fi o mare greşeală ȋncât ar ȋncuraja şi mai mult evaziunea fiscală, descurajând ȋn acelaşi timp munca. Impozitarea muncii ȋn România ar trebui scăzută, nicidecum crescută. Atât fragila clasa de mijloc cât şi clasele de jos ar primi o nouă lovitură din partea statului, ȋn condiţiile ȋn care veniturile la buget pot fi crescute şi prin alte metode. Şi ajungem astfel la problema care a ţinut capul de afiş al ultimelor două luni: Proiectul Roşia Montană.

Iată ce scria Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, ȋn “Preţul Inegalităţii” despre taxarea muncii şi exploatarea resurselor:

“Un principiu elementar din economie este acela că mai bine taxezi lucrurile rele decât pe cele bune. Comparativ cu taxarea muncii (un lucru productiv), e mai bine să taxezi poluarea (un lucru rău, indiferent dacă vorbim despre petrolul care ne polu