* Ministerul Finanţelor: Romtelecom are datorii de 478 milioane de lei
Vânzarea acţiunilor Romtelecom la Bursă va fi un succes, susţine Dan Nica, Ministrul Comunicaţiilor, care nu exclude o listare duală la Bucureşti şi Londra sau Frankfurt.
La solicitarea noastră, oficialii Romtelcom/Cosmote ne-au transmis informaţii privind activitatea celor două companii.
Potrivit bilanţului companiei publicat vineri pe site-ul Ministerului Finanţelor, Romtelecom a înregistrat datorii de 478 milioane de lei şi un profit net de 312 milioane de lei. Menţionăm că reprezentanţii companiei ne-au transmis că gradul de îndatorare a Romtelecom în 2012 este zero. Citiţi, mai jos, răspunsurile companiei.
Reporter: De ce Romtelecom nu şi-a depus situaţia financiară pe anul 2012 la Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care compania face parte dintr-un grup listat la o bursă? Care este cauza acestei întârzieri şi la cât se ridică datoriile Romtelecom în momentul de faţă?
Oficialii Romtelecom/Cosmote: Romtelecom şi-a respectat toate obligaţiile de raportare către acţionari. Toate informaţiile publice reglementate pot fi găsite pe site-ul OTE. În ceea ce priveşte situaţiile financiare pentru Ministerul Finanţelor, acestea au fost depuse de Romtelecom în cursul lunii septembrie.
Gradul de îndatorare, calculat conform metodologiei Ministerului de Finanţe pentru Romtelecom, pe baza ultimelor informaţii financiare publicate, este 0.
Reporter: Ţinând cont de posibila viitoare fuziune Romtelecom-Cosmote şi de nivelul foarte ridicat al datoriilor care se va forma odată cu aceasta, cum va reuşi viitoarea societate să controleze situaţia, astfel încât să evite o posibilă intrare în insolvenţă?
Oficialii Romtelecom/Cosmote: Evoluţia de până acum a indicatorului EBITDA demonstrează soliditatea ambelor companii, eficienţa operaţională şi economică,