Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15.000 de vizitatori la Târgul Angajatori de Top din Capitală. Urmează Iaşi

Publicat in Adevarul, duminică 27 octombrie 2013 ·

În cele două zile ale târgului de carieră Angajatori de TOP care a avut loc la Bucuresti, în 25 şi 26 octombrie, au participat 15 000 de vizitatori. Aceştia au putut aplica cu un singur CV pentru cele 3.300 de joburi oferite de 90 de companii, iar o parte ar putea deveni angajaţi, susţin organizatorii. Următorul târg va avea loc la Iaşi, pe 8 şi 9 noiembrie.

În cele 2 zile ale târgului de cariera Angajatori de TOP Bucureşti (25-26 octombrie), aflat la cea de-a şaptea ediţie, au participat 15.000 de vizitatori – 6.500 de persoane în prima zi a evenimentului, respectiv 8.500, în cea de-a doua zi, susţin cei de la Catalyst Solutions, compania organizatoare.

Cei prezenţi la eveniment au putut aplica cu un singur CV, CV-ul BarCODE, pentru cele 3.300 de joburi deschise de companiile prezente, au putut discuta cu reprezentanţi ai departamentelor de resurse umane şi au avut ocazia să participe la cele 26 de workshop-uri şi conferinţe tematice, se arată într-un comunicat de presă.

O parte dintre cei 90 de angajatori prezenţi la târgul din Capitală, din acest weekend, au dat asigurări că vor recruta o parte din candidaţii cu care au stat de vorbă la târg.

Promisiuni de angajare

„Fiind la prima experienţă de acest gen, ne bucurăm că standul nostru a fost vizitat de numeroşi tineri care oferă exact competenţele căutate de noi. (...) În cele două zile ale evenimentului, am colectat aproximativ 1.000 de aplicaţii care suntem siguri că se vor concretiza în cel putin 70-100 de angajări până în martie 2014”, spune Elena Gamulea, HR Manager la G2 Travel, companie tour operator internaţional care şi-a deschis biroul de operaţiuni din Bucureşti în 2012.

„Estimăm că vom angaja cel puţin 10 dintre candidaţii cu care ne-am întâlnit vineri şi sâmbătă la Angajatori de TOP”, susţine şi Oana Calcan, Recruitment Supervisor la Stefanini.

Iaşi în noiembr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°