Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce este Cuviosul Dimitrie Basarabov ocrotitorul Bucureştiului. Sfântul care nu s-a lăsat scos din Catedrală

Publicat in Adevarul, duminică 27 octombrie 2013 ·

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este Ocrotitorului Bucureştiului încă din secolul al XVIII-lea. Tradiţia Bisericii consideră că prezenţa sfintelor sale moaşte în Catedrala Patriarhală i-a scăpat de multe rele pe bucureşteni, printre care ciuma, seceta sau holera. Prăznuirea sa pricinuieşte, an de an, un amplu pelerinaj în care zeci de mii de oameni i se închină şi îi cer ajutorul.

Cine a fost Cuviosul Dimitrie Basarabov

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut într-o familie modestă din satul Basarabi, din sudul Dunării, şi a trăit în secolul al XIII-lea. Prima parte a vieţii şi-a petrecut-o ocupându-se de creşterea vitelor, după care a plecat la mănăstire şi s-a dedicat pustniciei, retrăgându-se într-o peşteră. După o viaţă întreagă de sihăstrie, tradiţia spune că, înainte de a muri, Sfântul s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, iar în timp a fost acoperit de apele râului Lom. Moaştele sale au fost descoperite, în albia râului, de părinţii unei fetiţie care pătimea de duh necurat, care s-a vindecat după ce trupul neputrezit al Cuviosului a fost scos din apă, scrie crestinortodox.ro.

Cum a ajuns Sfântul ocrotitorul Bucureştiului

Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov au fost aduse în Bucureşti în anul 1774, când generalul rus Petru Saltacov a luat moaştele din satul Basarabi, cu intenţia de a le duce în Rusia, însă, la rugămintea negustorului macedonean, Hagi Dimitrie, şi a mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti. Salticov le-a dăruit poporului român. Conform altei variante istorice, negustorul ar fi cumpărat moaştele cu o sumă foarte mare de bani, iar apoi le-a donat Mitropoliei, conform istoricului Dan Falcan. Moaştele au fost aşezate, în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din Bucureşti.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat, oficial, ocrotitorul oraşului Bucureşti de către

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale. În ce orașe a putut fi simțit

Ziare.com acum 25 minute
Un cutremur de 4 grade s-a produs în România, duminică dimineață, imediat după ce s-au deschis secțiile de vot pentru alegerile prezidențiale. Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7 și 16 minute, a anunțat Institutul Național de

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 25 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 45 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°