Derby-ul din Liga a IV-a dintre Inter Markus Coteana şi AS Milcov s-a încheiat nedecis, scor 1-1, formaţia vizitatoare reuşind să egaleze în prelungirile jocului.
Inter Markus a deschis scorul prin Vasilescu, echipa din Coteana ratând ocazii clare de a-şi majora avantajul prin Bâră, Mitruţă şi Ochenatu.
Oaspeţii au egalat la unu în urma unui autogol în minutul 94. Antrenorul echipei din Coteana, Valentin Turiac, a explicat ce greşeală au făcut jucătorii săi în prelungirile jocului, pierzând şansa de a lua un avans în clasament.
„Sunt foarte dezamăgit, pentru că în minutul 94 am fost egalaţi. După o lovitură de colţ la firul ierbii, Ochenatu, în loc să dea tare în minge, a băgat-o în poartă. Cei de la AS Milcov nu ar fi reuşit să ne-a dea gol timp de o săptămână. Păcat de jocul pe care l-am făcut!”, a spus Turiac.
Antrenorul de la AS Milcov, Cătălin Ristea, consideră că rezultatul înregistrat la Coteana este echitabil, dar s-a arătat nemulţumit de arbitraj.
„Au fost ocazii şi de o parte şi de alta, rezultatul este echitabil. Noi am mai avut ocazii prin Rădulescu şi Bălşanu, care s-a aflat în poziţie singur cu portarul. A doua repriză a fost controlată de noi şi chiar îi felicit pe băieţi pentru ambiţie şi dăruire. Am avut un penalty clar neacordat de arbitru şi un gol anulat. Arbitrajul a fost pro gazde, dar nu au fost probleme majore, scorul reflectă realitatea din teren. Trebuie să-i înţelegem şi pe arbitri, pentru că sunt şi ei oameni, dar cu puţină atenţie se poate arbitra mult mai corect”, a spus Cătălin Ristea.
Meciul de la Coteana a fost arbitrat la centru de Narcis Opriţescu, ajutat la cele două linii de Doru Zamfir şi Adina Catrina.
Inter Markus Coteana: Radu Petre, Petrişor Marin, Măicăneanu, Vasile, Nemţu, Nistor, Dincă, Mitruţă, Bâră, Fieraru, Vasilescu. Au mai jucat: Băluţă, Ochenatu,