Autorul golului victoriei, în meciul cu FC Olt Slatina, Mihăiţa Pleşan, crede că echipa sa este una dintre marile favorite la promovare. Căpitanul de echipă al celor de la CS U Craiova era entuziasmat, după succesul obţinut în inferioritate.
Craiovenii nu au avut ocazii importante la poarta slătinenilor, marcând două goluri din faze fixe, în urma unor erori de marcaj.
„Victorie muncită, jucând din minutul 5 în zece, am demonstrat că suntem o echipă care cred că va promova. Îmi doresc să promovăm amândouă, şi noi şi FC Universitatea, să fie cât mai mult fotbal în Craiova, pentru că duce lipsă. Cum să fim echipa Federaţiei? Suntem echipa Craiovei şi am demonstrat în multe meciuri că merităm să îmbrăcăm tricoul ei. Cred că a fost un test greu, pe care nu ştiu cât îl pot trece, pentru că să joci din minutul 5 în zece, să începi de la 1-0, să ratezi un penalty şi să câştigi, înseamnă că suntem o echipă mare. Golul îl dedic familiei mele, tuturor oltenilor, echipei, sunt foarte fericit”, a declarat Pleşan, imediat după meciul cu FC Olt Slatina.