Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Năstase a dezvăluit cum s-a pregătit pentru propria nuntă: "Nu mi-am comandat niciun costum. Mă duc în… chiloţi!"

Publicat in Ziarul Ring, duminică 27 octombrie 2013 ·

Fostul mare tenismen nu pare deloc încântat atunci când vine vorba despre propria nuntă. Ar fi "doar" a patra oară când se îmbracă ginere. Nu mai are ce să-l surprindă pe marele campion. Poate tocmai de aceea oferă numai răspunsuri în “doi peri” despre cel mai mediatizat eveniment monden al finalului de an, al cărui protagonist este.

După trei ani petrecuţi împreună, Ilie şi Brigitte au hotărât, în sfârşit, să se căsătorească. În primele zile din octombrie 2013. Apoi au amânat-o, olecuţă, mai pe la mijlocul lui "Brumar". Pentru ca data nunţii să fie, de fapt, 2 noiembrie, astfel încât să nu mai existe niciun motiv de tergiversare. Dar planurile le-au fost date peste cap din nou, astfel că data de pe invitaţii s-a modificat pentru 9 noiembrie. "Ilie a fost rugat ca în acea perioadă în care stabilisem noi data nunţii să meargă la Monte Carlo. Are o întâlnire unde va participa şi prietenul lui, prinţul Albert, care şi-a dorit mult să fie el de faţă", a motivat doamna Năstase - fost Top-Model România 2000 - şi ultima amânare.

Shopping la Viena

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. În vreme ce Brigitte abia s-a întors de la Viena, unde a încheiat o nouă rundă de shopping dedicată exclusiv cununiei religioase, Ilie pare destul de plictisit atunci când e rugat să vorbească despre subiectul nuntă. "Nu ştiu nimic, s-a modificat data, întrebaţi-o pe Brigitte sau nu e problema mea", au fost doar câteva dintre răspunsurile marelui campion în ultimele zile. Ieri însă, la solicitarea ziarului "ring", a fost mult mai "vorbăreţ", deşi nu era convins că data a rămas în picioare: "Eu nu mă ocup cu nimic de această nuntă. Nu mi-am comandat niciun costum. Mă-nsor în chiloţi...!"

300 de invitaţi la "Aurelius"

Brigitte este "maestru de ceremonii", ajutată îndeaproape de fiica naşului de cununie, omul de afac

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum 13 minute
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 45 minute
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel - Hamas semnată de mai mulți lideri, printre care și președintele României

Ziua Constanta acum 16 minute
Liderii din România, Statele Unite, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda și Regatul Unit au făcut apel la Hamas să înceteze focul și să elibereze ostati

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Mihai Constantin: Bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei. Potrivit acestuia, noile coordonate f

Un francez suspectat de spionaj, arestat în Rusia

News.ro acum 2 ore
Comitetul rus de anchetă anunţă joi că au arestat un cetăţean francez suspectat de culegere de informaţii despre activităţi ale armatei ruse, acuzat de faptul că a fost în mai multe rânduri în Rusia, timp de mai mulţi ani, şi s-a întâlnit cu cetăţen

BREAKING NEWS: Banca Centrală Europeană reduce dobânda pentru prima oară în ultimii cinci ani

Mediafax acum 2 ore
BCE a redus dobânda de referinţă pentru depozite cu un sfert de punct procentual, până la 3,75%. Euro s-a menţinut stabil, crescând cu 0,1%, la 1,0865 dolari, după anunţul privind rata. Randamentele Bund germane pe doi ani, sensibile la rata dobânzi

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°