Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experimentul Steaua! Liderul se impune, deşi Reghe a folosit o formulă inedită. Braşov - Steaua 1-2

Publicat in Pro Sport, duminică 27 octombrie 2013 ·

Liderul neînvins a luat trei puncte şi de la Braşov, deşi Reghecampf a folosit o formulă fără câţiva titulari obişnuiţi

# Campioana s-a impus şi datorită faptului că a înscris în ambele debuturi de repriză, în timp ce gazdele n-au avut puterea să revină decât o singură dată

Cum Steaua nu are adversar în campionat, Reghecampf îşi permite să experimenteze. E un fel de profesor Baltazar care amestecă licorile, le trece dintr-o eprubetă în alta, mai adaugă nişte prafuri, până când îi explodează laboratorul. La Braşov, a jucat fără fundaş dreapta de meserie, lăsându-l pe Georgievski în afara lotului şi pe Râpă să îngheţe pe bancă şi să se întrebe ce-a căutat să vină la Steaua.

Totul e atât de experimental, că nici Latovlevici nu prinde lotul, deşi nu s-a mai întâlnit cu situaţia asta în acest campionat. Echipa ciudată a lui Reghecampf, cu trei fundaşi, dar şi cu Tatu titular, zburdă din start, Bourceanu îl joacă din obişnunţă pe Tănase, care centrează din prima în mijlocul careului, de unde Kapetanos trimite sub bară: 0-1, în minutul 2! Dar Steaua se linişteşte repede, în minutul 10, când Cristi Ionescu prinde un şut bun din lovitură liberă, de la 22 de metri, iar Tătăruşanu ne mai demonstrează o dată că nu prea are reacţie la loviturile libere din apropierea careului: 1-1.

Gardoş, în mare formă

Steaua domină cu statutul ei de neînvinsă în primele nouă meciuri jucate din acest sezon al Ligii I, dar nu are consistenţă şi nici prea mare periculozitate în acţiunile de atac. Doar Gardoş prinde un şut în plin, de pe la 25 de metri, scos greu de Mutu în corner (’20), fundaşul Stelei confirmând creşterea evidentă de formă în care se află în ultimul timp. Tot Gardoş avea să devieze fericit, pentru 1-2, şutul lui Tănase de la începutul reprizei a doua (’46), iar Reghecampf îşi permite să mai pună o substanţă în eprub

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 38 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°