Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Oprescu, vicepreşedintele CJ Olt, va fi cercetat în libertate pentru ucidere din culpă

Publicat in Puterea, duminică 27 octombrie 2013 ·

Marius Oprescu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Slatina şi preşedinte al PSD Slatina va fi judecat pentru omor în stare de libertate. Decizia a fost luată sâmbătă de judecătorii Tribunalului Slatina după ce Oprescu petrecuse o noapte în arestul Poliţiei din oraş. Pe timpul derulării procesului Oprescu are interdicţie de a părăsi România. Împotriva acestei decizii, procurorii au înaintat recurs, motivând că, în libertate, acuzatul poate influenţa martorii.

Pe 3 octombrie, vicepreşedintele CJ a omorât cu o Toyota a ISU Olt un căruţaş şi a rănit grav două femei şi un copil pe un drum judeţean. Conform suspiciunilor procurorilor, Oprescu era băut în momentul comiterii accidentului, dar a reuşit, cu ajutorul prietenului său Andrei Iordache, directorul Spitalului Judeţean Slatina, să măsluiască probele de sânge. Oprescu fusese reţinut, joi seară, pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă, în baza unei ordonanţe emise pe numele său de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind încarcerat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt.

Avocatul familiei bărbatului decedat susţine că se încearcă muşamalizarea acestui caz, în condiţiile în care Spitalul de Urgenţă din Slatina, unde a fost dus Oprescu pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, nu ar fi fost respectat protocolul în acest caz. „Învinuitul a fost băgat în camera de gardă, iar probele au fost recoltate acolo. S-a făcut investigarea în trei minute, iar noi credem că este imposibil. Noi ştim că se fac investigaţii, manevre cu privire la reflexe şi apoi probe, lucru care nu se făcea în trei minute. S-a depus o cerere de recuzare a medicului de serviciu, pe motive politice”, declara, saptămâna trecută, Cristian Necula, avocatul familiei decedatului.

Medicul legist, somat să închidă ochii

Pe de altă parte, Sorin Lesnic, medicul legist t

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, va fi extrădat. El a fugit din țară după ce a fost condamnat la închisoare

HotNews acum 24 minute
Ionuț Mircea Costea urmează să fie predat marți autorităților române, a anunțat Ministerul Justiției. El are o condamnare la șase ani de închisoare pentru luare de mită. Mircea Costea a fost director al Eximbank și este fratele soției lui Mircea Geo

Președintele Nicușor Dan participă la Summitul NATO de la Haga

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va participa, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Haga, în Olanda. Corespondentul HotNews la summitul NATO de la Haga, Laur

Val de căldură în cea mai mare parte a ţării. ANM anunţă temperaturi de 38 de grade

BusinessMagazin acum 35 minute
Valul de căldură continuă în România în următoarele zile, cu temperaturi care vor atinge 38 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia şi alte regiuni.

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 30 minute
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

Peste 40 de percheziții DIICOT în șase județe și Ungaria, într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane lei

Gandul acum 20 minute
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut, marți, 44 de percheziții în șase județe din România, dar și în Ungaria, într-un dosar de fraudă informatică și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane lei

Trump afirmă că Israelul şi Iranul au ajuns la un acord de încetare totală a focului: „Războiul de 12 zile se va încheia oficial în 24 de ore”

HotNews acum 9 ore
Donald Trump a anunțat în noaptea zilei de luni, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că Israelul și Iranul au convenit o „încetare completă și totală a focului”, notează Reuters. „FELICITĂRI TUTUROR!”, a scris fostul președinte

Ionuț Moșteanu, învestit în funcția de ministru al Apărării: Avem nevoie de o ARMATĂ atractivă pentru tineri, pregătită pentru vremuri complicate

Gandul acum o ora
Marți, 24 iunie 2025, s-a oficializat ceremonia de învestire a lui Ionuț Moșteanu (USR) în funcția de ministru al Apărării. El l-a succedat pe social-democratul Angel Tîlvăr. După o ceremonie cu onoruri militare, fanfară și defilarea Regimentului 30

Povestea Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui sărbătoare coincide cu Sânzienele la români

Press Alert acum o ora
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica, este prăznuită în 24 iunie, când ziua începe să se micșoreze, semn că cel care l-a botezat pe Iisus în apele râului Iordan vestea noua lume, care av

Parlamentul îşi alege marți preşedinţii celor două Camere. Grindeanu a fost propus la Camera Deputaților, Mircea Abrudean la Senat

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul îşi alege marţi noii preşedinţi ai Camerelor, după ce Ilie Bolojan a fost numit premier, iar Ciprian Şerban ministru al Transporturilor. PSD îl propune pe Sorin Grindeanu la Camera Deputaţilor, iar PNL îl susţine pe Mircea Abrudean la Se

VREMEA Temperaturi de până la 38 de grade marţi, în mai mult de jumătate dintre judeţe / Miercuri, valul de căldură se extinde în aproape toată ţara / Joi, canicula şi disconfortul termic se vor intensifica

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meteorologii anunţă temperaturi de până la 38 de grade marţi, în mai mult de jumătate dintre judeţe. Miercuri, valul de căldură se extinde în aproape toată ţara, iar joi, canicula şi disconfortul ter

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

19°/27°
vin.

16°/31°
Constanta
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

20°/28°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/30°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/34°
mie.

18°/37°
joi

21°/39°
vin.

20°/34°