Aşezare veche, de oameni gospodari, localitatea ce îmbracă malurile Fundatei nu şi-a avut în schimb norocul, mai rar, de a-i fi păstrate vechile sale documente. În tradiţia orală căutându-se, de cele mai multe ori, evenimente care să suplinească această pierdere, deşi aceasta acţionează pe un număr oarecum limitat de generaţii în ceea ce priveşte istoria măruntă. Multă vreme Albeştii, Budeştii, Chiliile, Creveleştiul, Ghiocarii, Trestioara, Sicarii şi Veghiurile au „satelitat” localitatea.
Mai mereu în sălile judecătoriilor
Întâmplarea scotea în calea preotului de la Mlăjet, în anii deosebit de grei ai ultimului război mondial, un document despre schitul Vornici, ce avea, la 1722, hramul ,,Vovidenia Preacisti” şi în care se relata neînţelegerea ivită între vieţuitorii lăcaşului şi moşnenii Minciuneşti. Era una dintre cele mai vechi ştiri despre aceştia, documentar ei apărând din nou la 20 iunie 1799, atunci când şetrarul Caloean Pleşoianu şi logofătul Ienache Chiliaşu, asistaţi de portarul Iane Vătafu, hotărniceau moşia moşnenilor „din luminata poruncă” a lui Moruzi Vodă. Au fost aduşi la faţa locului atât Creveleştenii cât şi Minciuneştii, citindu-se sineturile începând cu un zapis din 1769 al Minciuneştilor „ce să văzu că le vinde un Radu vătafu Ciupercă moşie în Creveleşti din moşul Vlădescu stânjeni trei sute unsprezece unde au fost şi stăpânirea lor parte din muntele Mocearu”. Acum, la 1799, prima trăsură (măsurare) a moşiei se va face cu sfoara „din marginea cărării din piatra cea veche a moşii Iorguleşi ce să stăpâneşte acum de schitul Poiana Mărului şi am mers drept peste muchie şi în jos spre Sărăţelu prin fâneaţa lui Stănilă Constantin” rezultând 376 stânjeni.
Cea de a doua trăsură se va face la mijlocul moşiei, iar cea de a treia din izvorul lui Lal „despre moşia Brăeşti în fundul Ogrăzii lui unchiaşu Dobre {oimaru şi puind
